UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva clubului FCSB

UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva clubului FCSB, după incidente petrecute joi la meciul cu formaţia croată Hajduk Split, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al Europa League, potrivit site-ului forului european de fotbal, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Clubul FCSB este acuzat de aruncarea de obiecte, aprinderea de torţe, pătrunderea unor suporteri pe teren şi deficienţe de organizare, cazul urmând să fie analizat de Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA în data de 31 august.

FCSB a învins-o pe Hajduk cu 2-1 pe Arena Naţională şi s-a calificat în play-off după ce în primul joc terminase la egalitate, 0-0.

''Roş-albaştrii'' au deschis scorul din penalty, prin Harlem Gnohere, fază al care mijlocaşul Dragoş Nedelcu a fost lovit din tribună cu un obiect şi s-a ales cu nasul spart. Tot atacantul francez Gnohere a marcat şi golul victoriei, în minutele adiţionale (90+3).

Arbitrul spaniol Juan Martinez Munuera a acordat nu mai puţin de zece cartonaşe galbene în acest meci, patru pentru FCSB şi şase oaspeţilor.

FCSB va juca în play-off cu Rapid Viena, prima manşă fiind programată pe 23 august, în capitala Austriei, iar manşa a doua la Bucureşti, pe 30 august. Echipa antrenată de Nicolae Dică nu va putea conta în primul meci pe Florin Tănase şi pe Junior Morais (suspendaţi).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Cine transmite la TV Cipru - România  Naționala joacă sâmbătă, în etapa a 3-a din  Nations League
Nationala
11.10

Citește mai mult

CIPRU - ROMÂNIA  LIVE, ora 21:45, în etapa #3 din  Liga Națiunilor . Cum arată echipa pregătită de Il Luce
Nationala
02:00
CIPRU - ROMÂNIA LIVE, ora 21:45, în etapa #3 din Liga Națiunilor. Cum arată echipa pregătită de Il Luce
Citește mai mult
CIPRU - ROMÂNIA LIVE, ora 21:45, în etapa #3 din Liga Națiunilor . Cum arată echipa pregătită de Il Luce
CALCULE Ce noroc! România U21 a spulberat Muntenegru, apoi a primit rezultatul perfect în min. 90+3 la duelul rivalelor!  Cum ne calificăm la Euro 2025
Nationala
11.10
CALCULECe noroc! România U21 a spulberat Muntenegru, apoi a primit rezultatul perfect în min. 90+3 la duelul rivalelor! Cum ne calificăm la Euro 2025
Citește mai mult
CALCULE Ce noroc! România U21 a spulberat Muntenegru, apoi a primit rezultatul perfect în min. 90+3 la duelul rivalelor! Cum ne calificăm la Euro 2025
Între 2 și 7 ani de închisoare   Mario Iorgulescu  a scăpat de acuzația de omor, iar reîncadrarea îi garantează o pedeapsă mult mai mică
Diverse

E Gata!   FRF  a rezolvat situația golgheterului din Slovenia: „Era la ambasadă!”

Antrenorul FCSB și relația cu Becali   Elias Charalambous : „Știam totul despre patron. N-aș fi fost la club dacă nu mi-ar fi plăcut!”
Liga 1
11.10
Antrenorul FCSB și relația cu Becali Elias Charalambous: „Știam totul despre patron. N-aș fi fost la club dacă nu mi-ar fi plăcut!”
Citește mai mult
Antrenorul FCSB și relația cu Becali   Elias Charalambous : „Știam totul despre patron. N-aș fi fost la club dacă nu mi-ar fi plăcut!”
TOP 10 A explodat cota lui  Lamine Yamal  + Kylian Mbappe nu mai e cel mai scump jucător din lume
Campionate
11.10
TOP 10A explodat cota lui Lamine Yamal + Kylian Mbappe nu mai e cel mai scump jucător din lume
Citește mai mult
TOP 10 A explodat cota lui Lamine Yamal + Kylian Mbappe nu mai e cel mai scump jucător din lume
După 7 luni!  A venit motivarea deciziei TAS în cazul de dopaj al Simonei Halep:   proba-cheie care a fost discreditată  de experții sportivei
Tenis
10.10