Un apărător legendar al Italiei susține că Messi l-a distrus mental la o confruntare directă

Alessandro Nesta, unul dintre cei mai valoroși fundași pe care AC Milan i-a avut, susține că Leo Messi l-a făcut până și pe el să se simtă inferior.

Lionel MessiFoto: pressinphoto / ddp USA / Profimedia

Nesta și starul argentinian s-au înfruntat de patru ori, toate meciurile având loc în sezonul 2011/12 al Ligii Campionilor.

”În al 10-lea minut al unei partide, l-am lovit (n. r. pe Messi) și am căzut la pământ extenuat”, a declarat Nesta pentru Calciatori Brutti.

”El și-a întins apoi mâna și m-a ajutat să mă ridic. Eram pe jos, mi-am deschis ochii și l-am văzut încercând să mă ajute. Asta m-a distrus mental”, a adăugat italianul.

”Ceea ce m-a indispus și mai mult a fost căa scăpat din marcajul meu de 10 ori în 10 minute. Atunci chiar am început să mă simt de 37 de ani”, a adăugat Nesta.

Alessandro Nesta are peste 400 de apariții în Serie A pentru Lazio și AC Milan. După despărțirea de Milan, fundașul a mai evoluat în MLS și Super Liga indiană.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB - DinamoLIVE de la 20:00, în etapa #28 din Liga 1 » Kopic bifează meciul 50 în Superliga chiar în „Eternul Derby”
Superliga
09:32

Citește mai mult

Radu Drăgușin, în pericol Fundașul român ar putea deveni al 4-lea stoper la Tottenham
Stranieri
14:03

Cupa RomânieiCSM Reșița, victorie cu Unirea Alba Iulia în barajul de departajare + Tabloul sferturilor
Cupa Romaniei
15:00

România - Bosnia Biletele pentru primul meci din preliminariile CM 2026 se vând ca pâinea caldă: 40.000 în 48 de ore
Nationala
15:18

Bilete FCSB - Dinamo Fanii vor lupta cu frigul pentru a asista la derby-ul din Superliga » Câte tichete au fost vândute
Superliga
14:55

Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
Opinii
13:27
Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
Citește mai mult
Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
S-a săturatAntrenorul lui AC Milan și-a criticat dur elevii după înfrângerea cu Torino: „Goluri ridicole și greșeli de circ”
Campionate
12:00

Amărăciunea lui LucescuAntrenorul lui PAOK acceptă că e un an rău: „Poate fi un sezon fără nimic”. Urmează alt joc decisiv
Campionate
15:24