Fostul manager general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost eliberat conditionat, dupa o decizie de luni a Tribunalului Ilfov. MM a executat aproape doi ani de inchisoare, din pedeapsa de trei ani si sase luni primita in Dosarul Transferurilor.
Mihai Stoica a parasit penitenciarul in jurul orei 16,00, afirmand ca doreste sa isi vada parintii si sa il sune pe Gigi Becali, alaturi de care va ramane "mereu".
Ziaristii l-au intrebat daca va merge la meciul de fotbal din aceasta seara.
"Nu stiu exact ce o sa fac. Vreau sa il sun pe Gigi, a facut un gest cum poate doar el putea sa faca. A pus mai presus de situatia financiara si de clubul la care tine atat prietenia fata de mine si cuvantul dat iar chestia asta e rara. Voi fi cu el mereu", a raspuns Stoica.
Intrebat despre viata petrecuta in puscarie, MM Stoica a spus ca a castigat "prieteni " si "poate echilibru.
"Am intrat cu multe defecte si calitati la puscarie, sper sa fi iesit doar cu calitati. Nu m-am batut cu nimeni, nu am fost in depresie, nu am facut greva foamei", a mai spus acesta.
Decizia este una definitiva, iar magistratii "dispun punerea de indata in libertate a condamnatului Stoica Mihai de sub puterea mandatului de executare a pedepsei inchisorii".
MM indeplineste conditiile pentru a fi eliberat conditionat, dupa ce a executat aproape doi ani din pedeapsa de trei ani si sase luni.
Stoica a avut un comportament bun in penitenciar si a desfasurat mai multe activitati (a scris si mai multe carti).
Mihai Stoica executa pedeapsa din 4 martie 2014. Alaturi de MM, au mai fost condamnati in Dosarul Transferurilor urmatorii: Jean Padureanu (trei ani si patru luni de inchisoare), George Copos (trei ani si opt luni), Cristian Borcea si Ioan Becali (cate sase ani si patru luni), Victor Becali (patru ani si opt luni), Gheorghe Popescu (trei ani, o luna si zece zile) si pe Gheorghe Netoiu (trei ani si patru luni).
Pe langa Mihai Stoica, Jean Padureanu, George Copos, Gheorghe Popescu si Gheorghe Netoiu au mai fost eliberati conditionat.
Sentinta:
"In baza art. 425 ind.1 Cod procedura penala raportat la art. 587 alin. 3 Cod procedura penala, respinge ca nefondata contestatia declarata de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie impotriva sentintei penale nr. 10 din 04.01.2016 pronuntate de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in dosarul nr. 42834/4/2015. Mentine sentinta atacata.
Dispune punerea de indata in libertate a condamnatului Stoica Mihai de sub puterea mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr. 428/2014, mandat emis in baza sentintei penale nr. 238/2012 pronuntate de catre Tribunalul Bucuresti, Sectia I Penala, daca nu este retinut, arestat preventiv sau detinut in alta cauza.
In baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de catre stat în prezenta contestatie ramân în sarcina statului. Fara cale de atac", conform Dolcesport.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro