Valencia, în doliu  62 de persoane au murit, iar meciul echipei a fost amânat » Furtuna DANA a făcut ravagii:  200 litri/m2  în două ore
Jucătorii echipei Valencia. FOTO: Instagram @valenciacf

Valencia, în doliu 62 de persoane au murit, iar meciul echipei a fost amânat » Furtuna DANA a făcut ravagii: 200 litri/m2 în două ore

  • Cel puțin 62 de persoane din regiunea Valencia au murit în urma inundațiilor care au afectat sud-estul Spaniei.
  • Clubul Valencia a cerut Federației Spaniole de Fotbal să amâne meciul cu CD Parla din primul tur al Cupei Spaniei. Partida va avea loc săptămâna viitoare.

Valencia și-a închis parcurile, grădinile și cimitirele, iar Alicante a făcut același lucru, inclusiv castelul Santa Bárbara, în timp ce cursurile au fost suspendate în toate campusurile Universității din Valencia și în municipii precum Algemesí, Crevillente, Elda sau Santa Pola.

Cel mai afectate au fost orășelele Utiel, unde ploile și revărsarea râului Magro au forțat mobilizarea Unității Militare de Urgență, și Llombai, care a îndurat o ploaie torențială de 200 de litri pe metru pătrat în două ore, informează Marca.

Real Madrid, desființată  Fostul selecționer al Franței, dezgustat de atitudinea madrilenilor: „ Un comportament oribil!  Fotbalul nu se învârte în jurul lor”
Citește și
Real Madrid, desființată Fostul selecționer al Franței, dezgustat de atitudinea madrilenilor: „ Un comportament oribil! Fotbalul nu se învârte în jurul lor”
Citește mai mult
Real Madrid, desființată  Fostul selecționer al Franței, dezgustat de atitudinea madrilenilor: „ Un comportament oribil! Fotbalul nu se învârte în jurul lor”

13:10 Meciurile CD Parla - Valencia și Levante - Pontevedra, amânate

Federația Spaniolă de Fotbal a anunțat că meciurile din această seară ale echipelor Valencia și Levante au fost reprogramate din cauza furtunei Dana.

CD Parla - Valencia va avea loc miercuri, 6 noiembrie, de la ora 19:00, iar Pontevedra - Levante se va disputa joi, 7 noiembrie, de la ora 20:00.

RFEF nu exclude posibilitatea ca și unele meciuri programate pentru joi, 31 octombrie, să fie amânate.

Rămâne de văzut dacă Valencia va putea disputa meciul de pe teren propriu cu Real Madrid. Partida din etapa #12 a campionatului spaniol LaLiga ar trebui să aibă loc sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora locală 21:00.

Valencia cere amânarea meciului din Cupa Spaniei, din cauza inundațiilor

Protecția Civilă a cerut ca orice deplasare în provincia Valencia să fie evitată, iar Ministerul Transporturilor a anunțat întreruperea traficului feroviar de mare viteză între Valencia și capitală.

Valencia CF a analizat alte opțiuni pentru a ajunge la Madrid, însă a decis că cel mai logic lucru de făcut este să solicite o amânare.

„Clubul consideră că este cea mai potrivită măsură din cauza consecințelor grave ale furtunii DANA pe care le experimentăm în provincia Valencia, recomandările de a evita călătoriile și întreruprea legăturilor cu Madrid”, se arată în comunicatul clubului.

Valencia CF a menționat că este „la dispoziția autorităților și a municipalităților afectate de inundații pentru a ajuta în orice mod posibil”.

Valencia CF ar dori să trimită sincere condoleanțe familiilor și prietenilor celor care au murit ca urmare a inundațiile cauzate de furtuna DANA. Multă putere pentru toți vecinii și populațiile afectate și pentru grupurile care lucrează la prevenirea și consecințele efectelor furtunii. Cubul Valencia CF

CD Parla reacționează: „Cea mai importantă este viața”

Jaro Vadillo, directorul sportiv al CD Parla, spune că meciul ar trebui să fie amânat, deși un duel cu Valencia reprezintă „un vis” pentru echipa sa.

„Nu avem încă nicio notificare oficială. Cel mai bine ar fi să suspendăm meciul, trebuie să ne gândim la orașul Valencia. Trebuie să ne unim cu toții, fotbalul este ultima noastră preocupare.

Meciul cu Valencia este un vis pentru noi, dar trebuie să ne punem în locul oamenilor din Valencia și a situației în care se află. Evident, fotbalul nu este important, ceea ce este important este viața.

Vom căuta o dată pentru reprogramare, meciul este cel mai puțin important lucru”, a declarat Vadillo pentru Marca.

Autostrada A3 Madrid-Valencia, inundată:

Și Levante are probleme

Puternica furtună a dat peste cap și planurile echipei Levante, care trebuia să plece marți seara spre Santiago de Compostela, însă zborul a fost anulat din cauza condițiilor meteorologice.

Clubul caută împreună cu RFEF soluții pentru meciul pe care trebuia să îl dispute cu Pontevedra CF, miercuri, de la ora 20:00.

Real Madrid, Barcelona și Atletico Madrid au reacționat

Președintele clubului și Consiliul de Administrație doresc să transmită condoleanțe familiilor și apropiaților persoanelor care și-au pierdut viața ca urmare a furtunii care a lovit multe zone ale țării noastre, în special în provinciile Valencia și Albacete. Clubul Real Madrid este profund întristat și își exprimă solidaritatea cu toate persoanele afectate de această catastrofă, cărora le transmite întregul său sprijin și simpatie. Real Madrid
FC Barcelona dorește să exprime condoleanțele sale familiilor victimelor și solidaritatea sa cu regiunile afectate din Valencia și zonele din Albacete și Andaluzia din cauza ploilor torențiale. FC Barcelona
Sincerele noastre condoleanțe familiilor celor care au murit în inundațiile din Valencia și întreaga noastră solidaritate cu cei afectați din această provincie, Castilla-La Mancha, Andaluzia și Aragon. Atletico Madrid
Răsturnare de situație în cazul miliardarei Truong My Lan, condamnată la moarte pentru fraudă. A primit o pedeapsă redusă, dar tot riscă execuția

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04

„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
13:27
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
12:46
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
12:24
Ce a spus Papa despre Maradona „Un campion și un om foarte fragil” + Lecțiile lăsate în ultimul interviu
Ce a spus Papa despre Maradona  „Un campion și un om foarte fragil” + Lecțiile lăsate în ultimul interviu
12:00
Stop joc în fotbalul italian Meciuri amânate în Serie A și ligile inferioare, după decesul Papei Francisc
 Stop joc în fotbalul italian   Meciuri amânate în Serie A și ligile inferioare, după decesul Papei Francisc
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa