Radu Naum  Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu  Ceaușescu
Radu Naum FOTO GOLAZO.ro

Radu Naum Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu

Matrix. Frații Tate o spun, și unii o înghit nemestecat. Trăim în Matrix. Acum! Sau, în fine, până acum, până când a venit Trump să elibereze infractorii.

E sigur însă că noi, românii, trăim în Matrix-ul creat de cei care ne-au deformat mințile.

Trăim cu istoria pe care n-o avem, cel puțin nu așa cum ne-a fost predată. Gloriosul popor. Astralii înaintași. Decebal, Burebista și domnitorii puși în slujba Tovarășului, toți cei care acum îi bântuie pe adulatorii unui fals profet.

Nostalgia unui trecut care n-a fost. Sau nu așa cum ne-a fost turnat în creiere. La fel și cu sportul. Minunatul nostru trecut sportiv, să nu-l atingi cu o floare!

Dan Udrea e indignat că la o gală a sportului românesc a apărut Valentin Ceaușescu, adus de Laszlo Bölöni și onorat.

Dar asta e fix paradigma dintotdeauna a marii performanțe la noi, împletirea cu sistemul, îmbrățișarea puternicilor fostei orânduiri care ofereau după „merite” decorații sau temnițe, mersul la braț cu mai-marii zilei, în dictatură sau în afara ei, după cum o vedem și azi.

Fă-te frate cu Dracul să treci puntea

Prezența la gală a lui Valentin Ceaușescu (și nu doar „Valentin”, cum i-a spus Bölöni, evitând numele de familie lovit de ocară) e tocmai evitarea unei ipocrizii. De altfel, fotbaliștii Stelei ‘86 îl invită dintotdeauna la adunările lor.

Pentru ei a fost omul care a făcut posibilă câștigarea Cupei Campionilor Europeni, cel care le-a dat posibilitatea să devină vedete, legende. Protectorul celor care au cucerit singurul mare trofeu al fotbalului românesc. Mult succes cui încearcă să desfacă acest nod gordian al luminilor și umbrelor!

Propun un sondaj cu întrebarea „Ați fi preferat ca Steaua să nu aibă nimic de a face cu familia Ceaușescu și să nu câștige CCE?”. Tare aș fi curios să aflu răspunsul, deși îl bănuiesc.

Fotbalul, sportul sunt ilustrarea perfectă a proverbului „fă-te frate cu Dracul să treci puntea”. Nu le-a păsat niciodată de ce e în jurul lor, cu atât mai puțin în acea epocă în care puteai lesne ajunge de la subiect al adulației la munca de jos și dispariția din orice articole sau poze.

Sigur că au existat și dintre cei care n-au vrut să treacă puntea așa, dar au fost prea puțini. Dovadă că spre deosebire de unguri, cehoslovaci sau polonezi, noi nu ne-am revoltat niciodată în masă. Capul plecat... Știți bine, suntem plini de proverbe care să ne justifice lașitățile.

Valentin Ceaușescu FOTO Raed Krishan/GOLAZO.ro Valentin Ceaușescu FOTO Raed Krishan/GOLAZO.ro
Valentin Ceaușescu FOTO Raed Krishan/GOLAZO.ro

Valentin Ceaușescu nu doar că e parte din Steaua. E în miezul Stelei

Sportul nostru e, ca și istoria, imaculat în capul multora. Noi n-am avut dopaj sistematic, n-am trișat niciodată, abuzurile care au dus la marea gimnastică a Nadiei sunt în continuare subiecte pe lângă care se trece repede, ca pe lângă o rudă nefrecventabilă.

Această mistificare n-a dispărut odată cu comunismul, pentru că ar fi trebuit ca oamenii să-și amputeze o parte din mândria care i-a însoțit mare parte a vieții. Și mai bine și-ar tăia o mână.

Steaua a existat pentru că a vrut așa și Valentin, a făcut să ajungă la ea cât mai mulți jucători buni, s-a purtat civilizat cu ei, le-a dat curaj și încredere. Și, mai ales, un spate puternic.

Cum ar putea fi extras din cea mai de succes poveste a celui mai popular sport fix omul a făcut-o posibilă? Nu ne-am întoarce la cenzura care decupa chipul celor dizgrațiați din fotografiile publicate în ziare sau la acea absurdă transcriere, în almanahul „Sportul”, a unui „11” al României cu doar zece jucători, căci Marcel Răducanu fugise în Vest și ordinul era să dispară din orice anale?

Asta e istoria noastră. Așa s-a făcut ea și dacă s-ar întoarce vechiul sistem la fel s-ar face, vezi obstinația multora care vor iar o echipă a Armatei, ceva ce ține fix de mentalitatea acelor vremuri. Ne place sau nu, ăștia suntem.

Valentin Ceaușescu nu doar că e parte, e în miezul Stelei care în acea zi de mai din urmă cu aproape patru decenii a sădit semințele celei mai mari mase de fani din câte a văzut România. Asta ne e țara. Cum am vrea să fie alta când noi cu toții am făcut-o așa?

Nu trebuie să uităm nimic

Pe mine m-a impresionat discursul lui Bölöni. Și cel mai tare m-a lovit acest pasaj:

Veneam cu trofeul noaptea târziu (n.r. de la Sevilla). Am ieșit cu toții pe terasa aeroportului Otopeni, era un întuneric profund și în fața noastră erau vreo 30.000 de oameni Ladislau Boloni la Gala Sportului Românesc

Da, era întuneric profund. Țin minte de parcă ar fi fost ieri. Țin minte acel întuneric. E în carnea mea, în oasele mele. Bezna care se așternuse peste țară, în care aterizaseră și ei, eroii de la Sevilla.

O masă informă, întunecată, uniformizată în veșminte sumbre, emaciată de hrana de mizerie, îi aclama. Ei erau lumina pentru cei demni de batjocura R.S.R.

Pentru câteva minute, poate câteva ore, au plutit fericiți, erau și ei cineva prin intermediul băieților care bătuseră Barcelona și mai ales al colosului din care acum mai e doar un pumn de cenușă dar care a rămas imens, inegalat.

Și pe care Bölöni l-a amintit la final, căci, ca în acea noapte, urma scapă turma. Apoi oamenii aceia s-au întors în întunericul lor, în casele lor reci, la cozile interminabile pentru niște zgârciuri pe care copiii de azi nu le-ar da nici la câini. În acea seară mâncaseră și ei, în fine, desertul.

Nu, nu trebuie să scoatem nimic din această istorie, nu trebuie să uităm nimic. Dimpotrivă, trebuie să ne amintim și să săpăm după ea, după toată istoria, ca să știm cine suntem, nu cine ne visăm.

Știrile zilei din sport
Olăroiu, calificare de senzație Echipa românului, în  finala Ligii Campionilor Asiei 2,  după două goluri marcate după minutul 90+3!
Campionate
15.04
Olăroiu, calificare de senzație Echipa românului, în finala Ligii Campionilor Asiei 2, după două goluri marcate după minutul 90+3!
Citește mai mult
Olăroiu, calificare de senzație Echipa românului, în finala Ligii Campionilor Asiei 2, după două goluri marcate după minutul 90+3!
România, din nou pe podium la haltere Andreea Cotruța a cucerit  o medalie de aur  și două de argint la Europenele de la Chișinău
Alte sporturi

Dezlănțuit la adresa Realitatea Plus Cum a reușit patronul FCSB  să blocheze CNA  » De ce întârzie verdictul: „Cantitatea e realmente imensă!”
Media

Csikszereda șochează România!  Raport financiar ireal al clubului de Liga a 2-a: venituri la nivel de play-off în Liga 1,  de peste 5 ori cât Steaua
Liga 2

Știri ultima oră
23:23
Remus Răureanu Romantism: Dinamo - Sampdoria
Remus Răureanu Romantism: Dinamo - Sampdoria
23:55
Liga Campionilor Ce seară! Aston Villa, aproape de o revenire uluitoare cu PSG + Barcelona, salvată de un autogol
Liga Campionilor Ce seară! Aston Villa, aproape de o revenire uluitoare cu PSG + Barcelona, salvată de un autogol
22:59
Undă verde pentru noul stadion Dinamo Când se semnează actele la Guvern + în cât timp trebuie să înceapă lucrările
Undă verde pentru noul stadion Dinamo Când se semnează actele la Guvern + în cât timp trebuie să înceapă lucrările
21:52
Iordănescu refuză Zamalek Fostul selecționer, negociază dur! A refuzat una dintre marile echipe din Africa + discuții în Golf
Iordănescu refuză Zamalek Fostul selecționer, negociază dur! A refuzat una dintre marile echipe din Africa + discuții în Golf
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor
Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie
FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?
Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători
Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Top stiri din sport
Niciun cuvânt despre Hagi Arda Turan, antrenorul-revelație în Turcia, lansat în fotbal de Hagi,  nu l-a numit pe „Rege”  printre cei care l-au influențat

„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU”  Totul despre Luca Protopopescu,  noua stea a șahului mondial . Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Special
15.04
„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU” Totul despre Luca Protopopescu, noua stea a șahului mondial. Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Citește mai mult
„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU”  Totul despre Luca Protopopescu, noua stea a șahului mondial . Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Homawoo, transferul carierei Fundașul lui Dinamo negociază cu un  gigant din Belgia  » De ce a refuzat o ofertă de 500.000 de euro din Turcia
Superliga

JD Vance, gafă uriașă  VIDEO:  Vicepreședintele SUA  a distrus  un trofeu important » Totul s-a întâmplat sub ochii lui Trump

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
16.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa