- Varhaug IL, un club norvegian din eșalonul al cincilea, a ales să își premieze cel mai bun jucător cu un porc sacrificat.
- Episodul a avut loc duminică, în urma unui meci din Cupa Norvegiei, disputat în fața formației din prima ligă Bryne FK, 0-4.
Varhaug a pierdut în fața rivalei din Rogaland, dar oficialii clubului au ales să marcheze momentul într-un mod aparte.
Jucătorul meciului a fost premiat cu un porc
Titlul de „omul meciului” i-a fost acordat lui Sondre Dvergsdal, conform thesun.com.
Fotbalistul a primit drept recompensă un porc de aproximativ 23 de kilograme, ambalat în plastic și așezat pe un cărucior metalic.
Antrenorul echipei, Sigrid Lode Knutsen, a explicat alegerea inedită.
„Am ajuns la concluzia că trebuie să fim mai radicali decât «orășenii» de la Bryne. Fermierii adevărați vin din Varhaug”, a spus tehnicianul.
La începutul lunii aprilie, Bryne a stârnit un val de reacții după ce i-a oferit portarului Jan de Boer patru covraje de ouă ca premiu pentru prestația sa dintr-un alt meci.
Ambele echipe provin dintr-o zonă agricolă a Norvegiei.
Bryne FK, clubul la care și-a început cariera Erling Haaland
Bryne FK este un club cu rezonanță în Norvegia, cunoscut pentru faptul că acolo și-a început cariera internaționalul Erling Haaland.
Norvegianul a adunat 16 meciuri la Bryne, în sezonul 2016-2017.
În prezent activează la Manchester City, formație din Premier League pentru care a înscris 120 de goluri în 138 de meciuri disputate în toate competițiile.
Tatăl său, Alfie Haaland, a petrecut 14 ani la Bryne, dintre care zece la juniori, înainte de a se transfera la Nottingham Forest în 1993.