Vaticanul își lansează echipa de fotbal feminin, cu binecuvântarea Papei Francisc

Vaticanul și-a lansat prima sa echipă de fotbal feminin, cu binecuvântarea Papei Francisc, iar primul ei meci, un amical împotriva formației AS Roma, din Serie A, va avea loc pe 26 mai, potrivit The Guardian, conform Mediafax.

Papa FranciscFoto: Flickr - Aleteia

Peste jumătate din echipă este formată din angajate, soții și fiice ale unor angajați ai Vaticanului.

"Papa Francisc le-a oferit un impuls considerabil femeilor de la Vatican, inițiativa fiind o prelungire a acestor eforturi", a declarat Danilo Zennaro, reprezentant al Sport in Vaticano, o asociație care organizează activități dedicate acestui sport la Vatican, pentru The Guardian.

"De 48 de ani avem o echipă masculină și este corect să le oferim posibilitatea femeilor care lucrează la Vatican să practice acest sport", a mai spus acesta.

Majoritatea jucătoarelor sunt amatoare, dar trei dintre acestea au jucat fotbal la nivel înalt, inclusiv căpitanul și atacantul Eugene Tcheugoue, din Camerun.

Managerul echipei este Susan Volpini, secretarul Women in the Vatican Association.

Jucătoarele se antrenează înainte de meciul cu echipa feminină AS Roma, care va fi urmat de o partidă internațională la Viena, în iunie, printr-un turneu organizat de spitalul de pediatrie al Vaticanului, Bambino Gesù.

Vaticanul și-a lansat și o echipă de atletism în ianuarie, care are drept scop să concureze la Jocurile Olimpice. În echipă s-au înscris membri din Gărzile Elvețiene, care asigură paza la Vatican, preoți, călugărițe și farmaciști.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
20:15

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
19:54
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
17:54
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal
18:43

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
18:04
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali
Superliga
16:29

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal
Campionate
10:14

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga
Superliga
09:44