Veste bună pentru AC Milan - TAS a anulat decizia de excludere a rossonerilor din Europa League​

​Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat, vineri, că a anulat decizia de excludere a clubului AC Milan din sezonul următor al Europa League. Instituția de la Lausanne a confirmat faptul că gruparea din Seria A a încălcat regulile fair play-ului financiar, dar a considerat excesivă măsura excluderii din cupele europene.

AC MilanFoto: Facebook - AC Milan

TAS a solicitat ca UEFA să reanalizeze cazul şi să ia "o măsură disciplinară proporţionată".

Corpul de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) a decis, la finalul lunii iunie, ca gruparea AC Milan să fie sancţionată cu interdicţie de participare în cupele europene pe un sezon, pentru încălcarea regulamentelor UEFA cu privire la licenţiere şi la fair-play-ul financiar.

La 11 iulie, fondul american Elliott a anunţat că a preluat controlul AC Milan şi a promis o investiţie iniţială de 50 de milioane de euro. Investiţia are ca scop stabilizarea situaţiei financiare a clubului. Schimbarea investitorului de la AC Milan a a avut un rol important în decizia TAS.

Elliott a preluat controlul grupării după ce investitorul chinez Li Yonghong nu a onorat o datorie de aproximativ 32 de milioane de euro ajunsă la scadenţă.

Clubul milanez a terminat pe locul 6 în Serie A şi a obţinut din punct de vedere sportiv prezenţa în grupele Ligii Europa, în sezonul 2018/2019, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 