Victor Piţurcă, antrenor Craiova: ''Vreau campionatul! Nu am şanse, plec! E simplu"

Victor Piţurcă, antrenor Craiova: ''Vreau campionatul! Nu am şanse, plec! E simplu"

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă premergătoare partidei cu FC Voluntari, de sâmbătă, din etapa a 21-a a Ligii 1 de fotbal, că obiectivul său este cucerirea titlului, iar în cazul în care va ajunge la concluzia că nu are şanse, va părăsi formaţia.

HotNews.roFoto: Hotnews

''Vreau campionatul! Nu am şanse, plec! E simplu. Chiar dacă am pierde ambele meciuri care au mai rămas de jucat până la finele anului, şanse ar mai fi la titlu, dar vedem strategia care va fi în continuare. V-am spus că eu vreau să câştig campionatul, nu mă interesează locurile 2, 3, 4 sau să cresc jucători. Din păcate uneori nu reuşim golul, care este cel mai important moment al unui meci. Când eşti în zona careului de 16 metri, atunci intervine şi inspiraţia jucătorului, momentul lui de creaţie. Din păcate în ultimul meci nu am reuşit să înscriem şi nu a fost prima dată. S-a întâmplat şi la Sepsi, la Clinceni. Unde nu am reuşit să marcăm gol am pierdut puncte. Acesta este jocul propus de mine, unul bazat preponderent pe atac şi nu voi renunţa la el. Este vorba despre Universitatea Craiova şi ca să poţi să te impui, să câştigi campionatul, trebuie să ai un astfel de joc. Sunt alte echipe care propun un altfel de joc, noi asta propunem. Din păcate însă, deşi de multe ori am dominat de la un capăt la altul, nu am reuşit să ne impunem'', a afirmat tehnicianul.

Întrebat dacă echipa poate lua titlul cu actualul lot, Piţurcă nu a fost foarte explicit, menţionând că deşi acest lucru este posibil, îşi doreşte jucători valoroşi.

''Nu vreau acelaşi lot de jucători, eu vreau jucători valoroşi (...) Putem lua titlul cu acest lot. Dacă era sănătos Koljic, sunt sigur că mai aveam vreo 6 puncte în plus în clasament. Aşa cred eu. Toate problemele se remediază când marchezi şi când totul revine la normal. Ceea ce noi nu am reuşit. Nu este suficient doar să dominăm. Avem posesia, ajungem la poartă dar nu reuşim să marcăm'', a arătat antrenorul grupării din Bănie, punctând că nu există în prezent negocieri pentru aducerea unor jucători noi în iarnă, dar fără a exclude această variantă.

Referindu-se la meciul cu FC Voluntari, Piţurcă a arătat că deşi gruparea ilfoveană este pe ultimul loc, confruntarea nu va fi una uşoară.

''Este un adversar pe care l-am învins de două ori, atât în campionat cât şi în Cupă. Chiar dacă toată lumea are impresia că va fi un meci uşor, din punctul meu de vedere nu va fi aşa. Văzând ultimele meciuri ale celor de la Voluntari, au făcut partide bune spre foarte bune dar la final s-au văzut ori egalaţi, cum a fost la Iaşi, ori pierzând jocurile. Meciul va fi dificil, sper ca jucătorii mei au înţeles că la fiecare meci, la fiecare moment al meciului, trebuie să rămână concentraţi, să joace la acelaşi nivel de concentrare ca să câştigăm. Din punctul meu de vedere, Voluntari este o echipă periculoasă. Din punct de vedere al antrenamentelor noastre, totul s-a derulat bine, sper că mâine seară să obţinem cele 3 puncte. Vor fi câteva schimbări în formula de joc, nu multe, dar vor fi. Va fi un meci periculos, să pierzi puncte cu Voluntari ar fi foarte greu de digerat'', a spus Piţurcă.

El a fost de părere că până la finalul sezonului se poate întâmpla orice, chiar dacă Astra, fiind lider în prezent, pare favorită la titlu.

Meciul Universitatea Craiova - FC Voluntari se va disputa sâmbătă seara, de la ora 20:00, pe stadionul ''Ion Oblemenco''.

În clasament, U Craiova este pe locul 4, cu 34 puncte, FC Voluntarii fiind pe ultima poziţie (14) cu 8 puncte.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Live!
Sticky Image
Conferință Marius Șumudică și Răzvan Onea
Conferință Marius Șumudică și Răzvan Onea
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF