Cristian Geambașu   Nu, mulțumesc!

Cristian Geambașu Nu, mulțumesc!

  • Încercare de concluzie după o panaramă de situație, cum ar zice marele Victor Pițurcă.

Pițurcă are dreptul să spună „panarama aia de gală” despre festivitatea anuală organizată de Agenția Națională pentru Sport.

Pe Pițurcă nu îl împiedică nimeni să afirme și că Valentin Ceaușescu era de fapt cea mai mare personalitate prezentă la panarama de gală, unde au participat, printre alții, Ilie Năstase, Simona Halep, Elisabeta Lipă sau David Popovici. Un fleac, i-a subordonat.

Îi dă acest drept fostului antrenor al echipei naționale libertatea de exprimare. În lumea în care trăim încă (sunt semne că lucrurile urmează să se schimbe), ai voie să spui adevăruri cutremurătoare, cuvinte emoționante, dar și orice enormitate. Poți critica și desființa din vorbe orice și pe oricine.

Niște panarame de medalii și o rablă de ARO

Dacă Pițurcă spunea acum 39 de ani, imediat după finala de la Sevilla, „panarama aia de festivitate de premiere pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni, la care nea Nicu ne-a dat niște panarame de medalii, ne-a promis câte o rablă de mașină Aro și ne-a tras de urechi că am câștigat de-abia după prelungiri și unșpe metri”, ar fi fost ascuns urgent în niște beciuri de Securitatea patriotă a tăticului lui Valentin. Tovarășul secretar general al PCR, Nicolae Ceaușescu.

Valentin Ceaușescu (foto: GOLAZO.ro) Valentin Ceaușescu (foto: GOLAZO.ro)
Valentin Ceaușescu (foto: GOLAZO.ro)

Ar fi participat Victor Pițurcă în beciurile tovărășești și la o degustare cu câteva guri sănătoase de oțet, ca să-i treacă greața. Se întâmpla aievea cu cei puțini care, scârbiți, criticau regimul.

Apoi, cu noroc, la insistențele protectorului de la Steaua, al lui și al celorlalți eroi de la Sevilla, poate că autorul golului de generic din meciul cu Anderlecht ar fi fost primit să lucreze în cadrul clubului pe parte administrativă. Ca îngrijitor de terenuri în Ghencea.

Ce uită să ne zică sociologul

Rezumând foarte tare, cam asta ar fi deosebirea între lumea de atunci și cea de acum. A, și faptul subliniat de sociologul V. Pițurcă potrivit căruia românii ar fi trăit bine mersi în continuare cu familia Ceaușescu la conducere dacă Nicolae și Elena lăsau oamenii să circule liber și umpleau magazinele cu alimente.

Cum era posibil ca așa ceva să se întâmple, adică românii să călătorească în Occident, de unde să se întoarcă împovărați cu anumite idei despre lume, civilizație și viață fără să înnebunească, sociologul de ocazie se ferește să precizeze.

Probabil presupune că odată asigurat belșugul magazinelor alimentare, atavica grijă pentru burtă a românilor ar fi anulat nedorite întrebări existențiale. Este o părere împărtășită și azi de mulți compatrioți suverani.

Atunci când sminteala era definitivă

Pițurcă l-a certat pe Boloni, fostul lui coleg de cameră de la Steaua, că nu a făcut mai mult atunci când l-a adus la panarama de gală pe Valentin.

I-a reproșat că nu a cerut ca Valentin să fie cel care i-ar fi înmânat premiul de excelență.

Are dreptate, doar așa finalitatea gestului era completă. Atunci s-a fi simțit cu adevărat mici Ilie, Nadia, Simona, Elisabeta, David. Atunci sminteala era definitivă.

Vă gândiți, cred, că Pițurcă exagerează, conștient că va provoca polemică. Poate și asta, dar prea puțin.

În schimb, legătura campionilor de la Sevilla cu Valentin ar trebui să fie obiect de studiu al veritabililor sociologi. Idolatria jucătorilor pentru personajul care le-a înlesnit visul imposibil este eternă. Disprețul pentru cei care gândesc altfel este absolut. Dai în mine, dai în tine, dai în cupe din vitrine!

Dacă Valentin a fost prețul pentru Cupa Campionilor Europeni, dacă la fiecare celebrare, aniversare și comemorare îl scoateți din raclă ca pe sfintele moaște, nu, mulțumesc!

Știrile zilei din sport
Olăroiu, calificare de senzație Echipa românului, în  finala Ligii Campionilor Asiei 2,  după două goluri marcate după minutul 90+3!
Campionate
15.04
Olăroiu, calificare de senzație Echipa românului, în finala Ligii Campionilor Asiei 2, după două goluri marcate după minutul 90+3!
Citește mai mult
Olăroiu, calificare de senzație Echipa românului, în finala Ligii Campionilor Asiei 2, după două goluri marcate după minutul 90+3!
România, din nou pe podium la haltere Andreea Cotruța a cucerit  o medalie de aur  și două de argint la Europenele de la Chișinău
Alte sporturi

Dezlănțuit la adresa Realitatea Plus Cum a reușit patronul FCSB  să blocheze CNA  » De ce întârzie verdictul: „Cantitatea e realmente imensă!”
Media

Csikszereda șochează România!  Raport financiar ireal al clubului de Liga a 2-a: venituri la nivel de play-off în Liga 1,  de peste 5 ori cât Steaua
Liga 2

Știri ultima oră
23:23
Remus Răureanu Romantism: Dinamo - Sampdoria
Remus Răureanu Romantism: Dinamo - Sampdoria
23:55
Liga Campionilor Ce seară! Aston Villa, aproape de o revenire uluitoare cu PSG + Barcelona, salvată de un autogol
Liga Campionilor Ce seară! Aston Villa, aproape de o revenire uluitoare cu PSG + Barcelona, salvată de un autogol
22:59
Undă verde pentru noul stadion Dinamo Când se semnează actele la Guvern + în cât timp trebuie să înceapă lucrările
Undă verde pentru noul stadion Dinamo Când se semnează actele la Guvern + în cât timp trebuie să înceapă lucrările
21:52
Iordănescu refuză Zamalek Fostul selecționer, negociază dur! A refuzat una dintre marile echipe din Africa + discuții în Golf
Iordănescu refuză Zamalek Fostul selecționer, negociază dur! A refuzat una dintre marile echipe din Africa + discuții în Golf
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor
Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie
FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?
Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători
Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Top stiri din sport
Niciun cuvânt despre Hagi Arda Turan, antrenorul-revelație în Turcia, lansat în fotbal de Hagi,  nu l-a numit pe „Rege”  printre cei care l-au influențat

„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU”  Totul despre Luca Protopopescu,  noua stea a șahului mondial . Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Special
15.04
„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU” Totul despre Luca Protopopescu, noua stea a șahului mondial. Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Citește mai mult
„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU”  Totul despre Luca Protopopescu, noua stea a șahului mondial . Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Homawoo, transferul carierei Fundașul lui Dinamo negociază cu un  gigant din Belgia  » De ce a refuzat o ofertă de 500.000 de euro din Turcia
Superliga

JD Vance, gafă uriașă  VIDEO:  Vicepreședintele SUA  a distrus  un trofeu important » Totul s-a întâmplat sub ochii lui Trump

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
16.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa