VIDEO Alaves a fost surclasată de Real Madrid, dar Ianis Hagi a ieșit în evidență - Nota primită de român

​Deportivo Alaves a pierdut cu 5-0 pe terenul lui Real Madrid (etapa 36 din LaLiga), dar Ianis Hagi a reușit să iasă în evidență pe „Santiago Bernabeu”, la primul meci ca titular după o așteptare de patru luni.

Ianis HagiFoto: Alter Photos / ddp USA / Profimedia

Ianis Hagi, cea mai mare notă de la Alaves după înfrângerea cu Real Madrid

Real, care a primit trofeul de campioană înaintea partidei, a marcat prin Bellingham ('10), Vinicius ('27, '70), Valverde ('45+1) și Guler ('81).

Când scorul era încă 0-0 (minutul 7), Hagi a vrut să-l surprindă pe Courtois cu un șut din propria jumătate de teren, dar a ratat execuția.

Ianis l-a pus de trei ori la încercare pe Courtois ('36, '57 și '61), însă portarul belgian a intervenit de fiecare dată.

Site-ul de specialitate Sofascore i-a oferit nota 7.2 lui Ianis Hagi, cea mai mare de la Alaves. De la Real s-au remarcat Bellingham (10), Courtois (9,8) și Vinicius (9,4).

„Hagi, cel mai bun de pe teren pentru Alaves. Decarul are o prestație foarte bună chiar dacă echipa sa are dificultăți. A fost cât pe ce să înscrie dar Courtois i-a fost nașul. Hagi a căutat un gol spectaculos! Românul a încercat să-l surprindă pe Courtois de la mijlocul terenului, dar fără noroc.

Hagi a încercat un șut pe jos, la colțul scurt, dar portarul a avut un reflex pur și simplu miraculos. Cel mai bun din tot meciul”, au scris jurnaliștii de la AS.com despre evoluția lui Ianis Hagi pe „Santiago Bernabeu”.

În urma acestui rezultat, Real a acumulat 93 de puncte (17 peste rivala Barcelona, locul 2, duel cu Almeria în această etapă), iar Alaves ocupă locul 11 (42 de puncte).

Rezumatul partidei dintre Real Madrid și Alaves:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Haine noi pentru „tricolori”  România , în tricouri inspirate de Generația de Aur la CM 2026 + cum a ratat FRF un contract cu Puma
Nationala
08.10
Haine noi pentru „tricolori”România, în tricouri inspirate de Generația de Aur la CM 2026 + cum a ratat FRF un contract cu Puma
Citește mai mult
Haine noi pentru „tricolori” România , în tricouri inspirate de Generația de Aur la CM 2026 + cum a ratat FRF un contract cu Puma
Plângere șocantă   CNA a judecat o sesizare care acuza că un comentator nu i-a pronunțat numele unei echipe din România  doar în limba maghiară
Liga 2

Noua țintă a lui Dinamo  Un  fundaș croat  trecut prin Premier League și Serie A!
Liga 1

scandalul banilor publici Cristina Neagu a vorbit despre  salariul controversat  de la CSM București: „Ce vină aveam eu?”
Handbal
08.10
scandalul banilor publiciCristina Neagu a vorbit despre salariul controversat de la CSM București: „Ce vină aveam eu?”
Citește mai mult
scandalul banilor publici Cristina Neagu a vorbit despre salariul controversat de la CSM București: „Ce vină aveam eu?”
Badosa, acuzată de rasism  O fotografie postată de fostul #2 WTA i-a scandalizat pe asiatici:  „Greșeala mea, nu mai fac”
Tenis

Dat afară din Superligă!   Clubul a anunțat rezilierea contractului, după doar 6 luni
Liga 1
07.10

„Statul risipește bani”  Crin Antonescu, fostul președinte interimar al României, vrea ca  rentele viagere ale sportivilor să fie dezghețate  și actualizate la nivelul economiei anului 2024
Jocurile Olimpice

Păcălit de impresari, a dormit pe străzi  Fotbalistul ajuns în Liga 3 spune că  nu renunță : „Vreau să devin profesionist”
Liga 3
07.10
Păcălit de impresari, a dormit pe străzi Fotbalistul ajuns în Liga 3 spune că nu renunță: „Vreau să devin profesionist”