Alize Cornet a părăsit turneul de la Sankt Petersburg în runda inaugurală, franțuzoaica fiind învinsă de Elise Mertens (a opta favorită). Cornet a impresionat la Australian Open, acolo unde a ajuns până în sferturi (în optimi a trecut de Simona Halep).
Cornet a câștigat primul set al partidei cu Mertens (6-3), dar nu a putut rămâne la un nivel înalt, iar belgianca a întors soarta meciului în favoarea sa (6-2, 6-4).
Duelul s-a întins pe durata a două ore și 10 minute.
Rezultatele zilei de la Sankt Petersburg:
Ekaterina Alexandrova (43 WTA) - Camila Giorgi (30 WTA) 6-2, 1-6, 6-2
Elise Mertens (favorită 8) - Alize Cornet (37 WTA) 3-6, 6-2, 6-4
Anett Kontaveit (2) - Jil Teichmann (35 WTA) 6-3, 1-6, 6-3
Belinda Bencic (5) - Veronika Kudermetova (29 WTA) 6-2, 4-6, 7-6(5)
Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Mertens și Cornet:
Reprezentantele României pe tabloul principal de la Sankt Petersburg:
- Sorana Cîrstea (32 WTA) vs Marketa Vondrousova (39 WTA)
- Irina Begu (56 WTA) vs Shuai Zhang (69 WTA)
- Jaqueline Cristian (58 WTA) vs Anastasia Pavlyuchenkova (favorită 4 - 14 WTA)
Turneul de la St. Petersburg se dispută pe hard indoor între 7 și 13 februarie 2022, are premii totale în valoare de $703.580 și face parte din categoria WTA 500. Ultima campioană (2021) este Daria Kasatkina, în timp ce la dublu s-a impus perechea Raluca Olaru / Nadiia Kichenok.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro