Marea absentă de la CM 2018, Italia a reușit să smulgă un rezultat de egalitate din amicalul disputat pe "Wembley" contra Angliei, scor 1-1. "Squadra Azzurra" a marcat din penalty, în minutul 87, după ce arbitrul a apelat la proba video.
Jamie Vardy a punctat pentru britanici,în minutul 26, iar Insigne a stabilit scorul final în minutul 87, din penalty.
Rezumatul partidei Anglia vs Italia.
Italia a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia (14 iunie - 15 iulie), fiind învinsă la baraj de Suedia. Nordicii au câștigat manșa tur cu 1-0 (Jakob Johansson 61'), iar meciul retur de pe "San Siro" s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Ultima dată când Italia ratase participarea la un CM de fotbal a fost în 1958, atunci când gazdă întrecerii a fost tocmai Suedia.
Anglia va fi prezentă la ediția cu numărul 21 a Campionatului Mondial de fotbal, urmând să evolueze în Grupa G, alături de Belgia, Panama și Tunisia.
Cele mai importante amicale disputate marți:
Japonia - Ucraina 1-2
Rusia - Franţa 1-3
Elveţia - Panama 6-0
Muntenegru - Turcia 2-2
Grecia - Egipt 0-1
Ungaria - Scoţia 0-1
Danemarca - Chile 0-0
Germania - Brazilia 0-1
Polonia - Coreea de Sud 3-2
Belgia - Arabia Saudită 4-0
Anglia - Italia 1-1
Australia - Columbia 0-0
Nigeria - Serbia 0-2
Spania - Argentina 6-1
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro