​VIDEO Argentina, locul 3 la Copa America (2-1 cu Chile) / Lionel Messi şi Gary Medel au fost eliminați în minutul 37

Argentina a încheiat Copa America pe locul trei, după ce a învins-o în finala mică pe Chile, scor 2-1, pe Arena Corinthians din Sao Paolo. Cel mai controversat moment al partidei s-a petrecut în minutul 37, când Lionel Messi şi Gary Medel au primit cartonaș roșu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Argentinienii conduceau deja cu 2-0 după golurile lui Aguero (12') şi Dybala (22'), când a avut loc conflictul dintre Messi și Medel.

Totul a pornit de la o fază la care Medel încerca să protejeze mingea să iasă afară, în timp ce Messi l-a îmbrâncit pe chilian la linia de margine. Gestul lui Messi l-a înfuriat pe Medel, care l-a lovit cu capul și pieptul pe starul Argentinei. Ambii jucători au primit cartonaș roșu și au fost eliminați.

Pentru Lionel Messi este doar al doilea cartonaș roșu al carierei. Precedentul a fost încasat la debutul său pentru naționala Argentinei, la 18 august 2005, într-un amical cu Ungaria, la Budapesta. Atunci a fost eliminat la doar 44 de secunde de la intrarea pe teren, după ce și-a lovit intenționat cu piciorul un adversar care l-a tras de tricou.

Chile a redus din diferență în minutul 59, după ce Vidal a transformat un penalty. S-a terminat 2-1 pentru Argentina, care încheie competiția pe locul trei. Argentina are 14 trofee în Copa America, în timp ce Chile are două, ambele câștigate la ultimele ediții (2015 și 2016).

Finala mare va avea loc duminică, de la ora 23:00 (ora României), între Brazilia și Peru, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro.

Rezumatul partidei Argentina vs Chile.

Vezi mai jos conflictul dintre Messi și Medel:

Premierea celor două echipe:

În partida de la Sao Paulo, la care au asistat 44.269 de spectatori, au evoluat formaţiile:

Argentina: Franco Armani - Juan Foyth, German Pezzella, Nicolas Otamendi, Nicolas Tagliafico - Rodrigo de Paul, Leandro Paredes, Giovani Lo Celso (Ramiro Funes Mori, 90) - Lionel Messi, Paulo Dybala (Angel Di María, 67), Sergio Aguero (Matías Suarez, 81). Selecţioner: Lionel Scaloni.

Chile: Gabriel Arias - Paulo Díaz, Mauricio Isla, Gary Medel, Gonzalo Jara (Guillermo Maripan, 50), Jean Beausejour - Erick Pulgar, Charles Aránguiz (Nicolás Castillo, 83), Arturo Vidal; Eduardo Vargas,Alexis Sanchez (Junior Fernandesm 17). Selecţioner: Reinaldo Rueda.

Arbitru: Mario Díaz (Paraguay).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF