Beatrice Chebet a stabilit un nou record mondial în proba de 10.000 m, sâmbătă, cu ocazia reuniunii „Prefontaine Classic” de la Eugene (Oregon, SUA), din cadrul circuitului Ligii de Diamant, informează AFP. Atleta kenyană a oprit cronometrul la 28:54.14.
Beatrice Chebet, record mondial în proba de 10.000 m
Dublă medaliată mondială la 5.000 m și dublă campioană a lumii și în proba de cros, Chebet (24 de ani) a doborât recordul deţinut de etiopianca Letesenbet Gidey (29:01.03), stabilit în iunie 2021 la Hengelo (Olanda).
Atleta kenyană, una din favoritele la aur la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară, a devansat-o pe etiopianca Gudaf Tsegay, care a trecut linia de sosire în 29:05.92, al treilea cel mai bun timp din istoria disciplinei.
În proba de 100 m, regina sprintului american Sha'Carri Richardson a trecut prima linia de sosire cu timpul de 10.83, fiind urmată de campioana mondială la 60 m în sală Julien Alfred (Saint Lucia - 10.93) și de britanica Dina Asher-Smith (10.98). Jamaicana Elaine Thompson, campioana olimpică, a terminat pe locul 11, în 11.30.
În proba masculină de 100 m, campionul mondial american din 2019 Christian Coleman s-a impus în 9.95, devansându-l pe kenyanul Ferdinand Omanyala - 9.98.
Cele mai bune performanţe mondiale ale sezonului s-au multiplicat prin kenyanul Daniel Mateiko la 10.000 m - 26:50.81, etiopianca Tsigie Gebreselama la 5.000 m - 14:18.76, ugandeza Peruth Chemutai la 3.000 m obstacole - 8.55.09, americanul Grant Holloway la 110 m garduri - 13.03.
La aruncarea greutăţii, americanul Joe Kovacs a stabilit şi el cea mai bună performanţă mondială a sezonului - 23,13 m, iar britanica Keely Hodgkinson la 800 m - 1:55.78, scrie Agerpres.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro