VIDEO Bianca Andreescu, desemnată jucătoarea lunii august în circuitul WTA

Bianca Andreescu (19 ani, locul 5 WTA) a fost aleasă jucătoarea lunii august, în ancheta efectuată de WTA. Jucătoarea canadiană de origine română a avut un bilanț de 13 victorii și nicio înfrângere luna trecută. A participat la două turnee și le-a câștigat pe amândouă: Rogers Cup (Premier 5) și US Open (Grand Slam).

Bianca Andreescu, jucatoarea lunii augustFoto: wtatennis.com

Bianca Andreescu a avut o lună august de vis, ea câștigând ambele turnee la care a participat. Sportiva de 19 ani s-a impus la Rogers Cup în fața Serenei Williams. Americanca a abandonat în finală, la scorul de 3-1 pentru Bianca, din cauza unei accidentări la spate.

A urmat apoi triumful de la US Open, primul său Grand Slam din carieră. Jucătoarea canadiană de origine română a câștigat competiția la prima sa participare pe tabloul principal de la Flushing Meadows. Andreescu a învins-o în finală pe Serena Williams, scor 6-3, 7-5.

În urma succesului de la New York, Bianca Andreescu a urcat pe locul 5 în ierarhia mondială, cea mai bună clasare a carierei.

Pentru titlul de "jucătoarea lunii august" au mai fost nominalizate Serena Williams și Madison Keys.

Rezultatele anchetei pentru titlul "jucătoarea lunii august":

1. Bianca Andreescu

2. Serena Williams

3. Madison Keys

Câștigătoarele titlului "jucătoarea lunii" în 2019:

Ianuarie: Naomi Osaka

Februarie: Belinda Bencic

Martie: Ashleigh Barty

Aprilie: Petra Kvitova

Mai: Kiki Bertens

Iunie: Ashleigh Barty

Iulie: Simona Halep

August: Bianca Andreescu

În acheta pentru "lovitura lunii august" au fost desemnate câștigătoare americancele Bethanie Mattek-Sands și CoCo Vandeweghe. În confruntarea cu perechea Hao-Ching Chan / Latisha Chan (Taiwan), din primul tur al probei de dublu de la Cincinnati, Mattek-Sands a trimis spectaculos pe lângă fileu, fructificând mingea de meci.

Topul a fost completat de Bianca Andreescu (cu o lovitură de la Toronto), Simona Halep (Toronto) și Madison Keys (Cincinnati).

Câștigătoarele titlului "lovitura lunii" în 2019:

Ianuarie: Hsieh Su-wei

Februarie: Simona Halep

Martie: Kirsten Flipkens

Aprilie: Iga Swiatek

Mai: Simona Halep

Iunie: Caroline Wozniacki

Iulie: Patricia Maria Țig

August: Bethanie Mattek-Sands / CoCo Vandeweghe

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 