VIDEO Bianca Andreescu, sărbătorită la Mississauga în prezenţa premierului Canadei, Justin Trudeau: "Sunt mândră să reprezint această ţară peste tot în lume"

Prima câştigătoare din Canada a unui Grand Slam, Bianca Andreescu, a fost sărbătorită, duminică, în oraşul ei natal, Mississauga, în prezenţa câtorva mii de fani, care au fluturat steaguri ale Canadei, dar şi ale României, a premierului Justin Trudeau, a unor miniştri, autorităţi locale şi reprezentanţi ai federaţiei de tenis, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primarul suburbiei oraşului Toronto, Bonnie Crombie, i-a înmânat jucătoarei de origine română cheia oraşului, cea mai înaltă formă de recunoştinţă pentru un cetăţean, şi a dezvelit indicatorul stradal cu numele sportivei, Andreescu Way.

La rândul său, Trudeau le-a mulţumit părinţilor Biancăi, Nicu şi Maria, aflaţi în public, pentru că au ales să se stabilească în Canada.

"Bianca este o inspiraţie pentru toţi canadienii tineri şi bătrâni. Dar ca să fiu sincer, ea este o inspiraţie pentru toţi tinerii canadieni deoarece a arătat că tinerii pot face orice. Este o dovadă că tinerii nu sunt liderii de mâine, ci lideii de azi, ca Bianca.

Dar aşa cum o sărbătorim pe această incredibilă tânără, această incredibilă performanţă, pe această incredibilă jucătoare de tenis, mai avem câteva persoane cărora trebuie să le mulţumim. Lui Nicu şi Mariei, şi lui Coco (n.r. - câinele familiei).

Nicu, Maria vă mulţumesc că aţi crescut această extraordinară fiică, o campioană incredibilă şi de asemenea vă mulţumesc pentru că în urmă cu mai mulţi ani aţi ales Canada pentru a începe şi a vă lansa familia voastră, deoarece în această ţară totul este posibil, iar voi şi alţii din Mississauga aţi demonstrat asta", a spus Trudeau în discursul său.

Primarul oraşului Toronto, John Tory, a declarat ziua de 16 septembrie drept Ziua Biancăi Andreescu în metropola canadiană, pentru "probabil cel mai mare succes într-o probă individuală din istoria Canadei".

"Dacă vrei să mergi gratis cu metroul poţi să o faci, dar nimeni altcineva nu poate", a precizat în glumă edilul.

Tory a purtat un tricou inscripţionat cu mesajul "Toronto o iubeşte pe Bianca" şi i-a înmânat sportivei altul, pe care scria "Acasă este la Toronto".

"Sunt o canadiancă mândră şi sunt mândră să reprezint această ţară peste tot în lume şi foarte modestă să sărbătoresc acest moment cu voi. Dacă eu am putut, dacă Serena (n.r. - Williams) a putut, dacă Roger (n.r. - Federer) a putut, dacă Raptors (n.r. - echipa care a câştigat NBA) au putut să o facă, atunci şi voi puteţi", le-a transmis Bianca Andreescu celor prezenţi.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, a câştigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală, la 7 septembrie, pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial, cu 6-3, 7-5.

Bianca Andreescu s-a născut în Canada, la Mississauga, o suburbie a oraşului Toronto, din părinţi români, Nicu şi Maria. Ea şi familia ei au venit pentru scurt timp în România, ţară în care campioana de la US Open a început tenisul, la vârsta de şapte ani. Apoi Bianca şi părinţii ei s-au întors în Canada şi sportiva a intrat în programul federaţiei canadiene de dezvoltare a carierei tinerilor jucători.

La vârsta de 19 ani, Andreescu a câştigat trei turnee importante, Indian Wells, de categorie Premier Mandatory, Rogers Cup, de categorie Premier 5 şi Grand Slam-ul US Open, toate în acest an.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 