VIDEO CFR Cluj se întărește de la Dinamo - Cine este ultima achiziție a campioanei

CFR Cluj a anunțat oficial al doilea transfer al iernii. Noul jucător al campioanei este Denis Ciobotariu, adus de la Dinamo. Fundașul în vârstă de 21 de ani a început deja pregătirea alături de noii săi colegi în cantonamentul din Spania.

Denis CiobotariuFoto: cfr1907.ro

"Mă bucur foarte mult că îmbrac tricoul campioanei, este o mândrie pentru mine şi un pas înainte. M-am bucurat mult. Prima dată a fost o discuţie, la un moment dat când au fost blocate transferurile.

Am sperat să se ridice acel blocaj şi totul a fost bine. Mă bucur foarte mult. Pentru mine e o mândrie să îmbrac tricoul campioanei. Sper să mă adaptez repede şi să joc bine.

Colegii m-au primit foarte bine, sper să mă adaptez cât mai repede şi să intru cu ei. Sunt bucuros că dânsul (n.r. - Dan Petrescu) m-a vrut aici, sunt mândru, voi da totul pe teren. Obiectivele mele sunt să mă adaptez, să joc şi să iau titlul", a spus Denis Ciobotariu, pentru site-ul campioanei.

Format la Dinamo, Ciobotariu a jucat 20 de partide în acest sezon, marcând două goluri.

Ciobotariu este al doilea transfer realizat de CFR Cluj în această iarnă, după ce l-a adus pe Alexandru Chipciu de la Anderlecht.

La reluarea campionatului, CFR Cluj va da piept cu FCSB, în Gruia, pe 2 februarie, de la ora 20:00.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„V-ați uitat la Qarabag - FCSB?” Cum a reacționat  Șumudică  după victoria „roș-albaștrilor”
Superliga
24.01
„V-ați uitat la Qarabag - FCSB?”Cum a reacționat Șumudică după victoria „roș-albaștrilor”
Citește mai mult
„V-ați uitat la Qarabag - FCSB?” Cum a reacționat Șumudică după victoria „roș-albaștrilor”
Echipament special   FC Bihor  și-a lansat noile tricouri de joc cu motive tradiționale, chiar de Mica Unire
Liga 2

Încă o lovitură pentru Dinamo   Dennis Politic  s-a accidentat și va lipsi o lună

N-ar mai semna cu Dinamo  Dan Alexa exclude vehement scenariul: „ Niciodată ! M-au înjurat de copii, de familie”
Superliga
24.01
N-ar mai semna cu Dinamo Dan Alexa exclude vehement scenariul: „Niciodată! M-au înjurat de copii, de familie”
Citește mai mult
N-ar mai semna cu Dinamo  Dan Alexa exclude vehement scenariul: „ Niciodată ! M-au înjurat de copii, de familie”
„Inadmisibil”    Adrian Mutu  a comentat situația lui Boupendza la Rapid: „Așa e corect”
Superliga
24.01
„Inadmisibil” Adrian Mutu a comentat situația lui Boupendza la Rapid: „Așa e corect”
Citește mai mult
„Inadmisibil”  Adrian Mutu a comentat situația lui Boupendza la Rapid: „Așa e corect”
Calcule pentru optimi    Cum se califică FCSB  + predicția „nebună” din luna august: „Facem 17 puncte!”
Europa League

„Mă întorc în cușcă”  Răzvan Lucescu  a vrut să plece  de la PAOK, dar n-a fost lăsat de jucători: „Îl iubim, chiar dacă urlă la noi”
Campionate

Djokovic s-a retras  Sârbul, fluierat la  Australian Open  după ce a abandonat în semifinale » Explicațiile lui Nole: „A fost prea mult”
Tenis