Juventus s-a impus cu mari emoții pe terenul celor de la Chievo Verona, scor 3-2, în primul meci al noului sezon din Serie A, care a reprezentat și debutul oficial al lui Cristiano Ronaldo în tricoul campioanei Italiei. Bernardeschi a marcat golul victoriei în prelungiri.
Juventus a deschis scorul în partida de la Verona încă din minutul 3, prin Khedira, și nu părea să aibă probleme în a obține victoria. Gazdele le-au dat însă planurile peste cap bianconerilor. Stepinski a egalat în minutul 38, iar Giaccherini a adus-o pe Chievo în avantaj în minutul 56, când a transformat un penalty pe care tot el l-a obținut.
Juventus a reușit să egaleze situația prin autogolul lui Bani (77'), care a deviat mingea în propria poartă după ce Bonucci a reluat cu capul o centrare venită din corner.
Finalul meciului a adus și o fază controversată. Cristiano Ronaldo a atins mingea cu mâna, înainte să îl faulteze pe portarul gazdelor și ca Mandzukic (86') să trimită mingea în poartă. Inițial, reușita a fost validată prin tehnologia goal line, însă după ce arbitrul a apelat la VAR golul oaspeților a fost anulat.
Portarul Sorrentino nu a mai putut continua partida, după ce a fost lovit cu piciorul în cap de fostul jucător de la Real Madrid. În locul său a intrat Seculin, care a fost învins un minut mai târziu de Bernardeschi (90+3') după o gafă defensivă.
Cristiano Ronaldo a jucat tot meciul pentru Bătrâna Doamna, dar nu se poate lăuda nici măcar cu o pasă de gol la primul său meci în Serie A. Lusitanul a avut însă câteva ocazii importante, unele scoase in extremis de portarul gazdelor.
Aici poți vedea rezumatul partidei Chievo vs Juventus.
Tot sâmbătă se dispută partida dintre Lazio și Napoli.
Se vor juca duminică în Serie A:
19:00 Torino - AS Roma
21:30 Bologna - Spal
21:30 Empoli - Cagliari
21:30 Parma - Udinese
21:30 Sassuolo - Inter
Va avea loc luni:
21:30 Atalanta - Frosinone
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro