VIDEO CM Rugby: Japonia, victorie istorică în fața Irlandei (scor 19-12) - Niponii, aproape de sferturi

VIDEO CM Rugby: Japonia, victorie istorică în fața Irlandei (scor 19-12) - Niponii, aproape de sferturi

Selecţionata Japoniei a făcut un pas decisiv spre calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de rugby ediţia 2019, pe care o găzduieşte, obţinând o victorie istorică în faţa reprezentativei Irlandei, cu scorul de 19-12 (9-12), sâmbătă la Shizouka, în cadrul Grupei A a competiţiei, scrie Agepres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Agresivi şi perfect organizaţi, rugbyştii niponi au reuşit să perturbe jocul foarte calculat al irlandezilor, care au avut însă un început bun de meci, conducând cu 12-3 după 20 de minute de joc, graţie eseurilor reuşite de Garry Ringrose (15) şi Rob Kearney (20), ultimul urmat de transformarea lui Jack Carty. Japonezii au punctat la rândul lor pe parcursul primei reprize în urma loviturilor de penalitate transformate de Yu Tamura (17, 33, 39), astfel că diferenţa la pauză a fost de trei puncte în favoarea irlandezilor (12-9).

Repriza secundă a avut un început echilibrat, înainte ca japonezii să reuşească primul lor eseu în minutul 58, prin Kenki Fukuoka, urmat de transformarea lui Tamura, graţie cărora naţionala "Florii de cireş" a preluat conducerea (16-12), spre încântarea celor 50.000 de spectatori prezenţi în tribune

Acelaşi Yu Tamura a stabilit şi scorul final al întâlnirii, în urma unei lovituri de penalitate, de la 22 m de buturile irlandezilor (72).

Acesta este al doilea succes consecutiv pentru rugbyşti niponi, de la startul competiţiei, după cel obţinut în faţa naţionalei Rusiei (30-10), în meciul de deschidere.

Japonia a preluat conducerea în clasamentul Grupei A, cu 9 puncte, fiind urmată de Irlanda, 6 puncte, Samoa, 5 puncte, Scoţia şi Rusia, 0 puncte fiecare.

Următoarea adversară a japonezilor va fi Samoa, pe care o vor înfrunta pe 5 octombrie, la Toyota, în timp ce Irlanda va juca împotriva Rusiei, pe 3 octombrie, la Kobe.

Rezumatul meciului Japonia vs Irlanda:

Au evoluat formaţiile:

Japonia: Yamanaka (Fukuoka 51) - Matsushima, Lafaele, Nakamura, Lemeki - Tamura, Nagare (Tanaka 57) - Labuschagne, A. Mafi (Leitch 31), Himeno - Moore, L. Thompson (Van der Walt 64) - Koo (Ai Valu 55), Horie, Inagaki (Nakajima 64).

Irlanda: R. Kearney (L. McGrath 70) - Earls, Ringrose, C. Farrell (Larmour 62), Stockdale - Carty (Carbery 62), Murray - Van der Flier, Stander, O'Mahony (Ruddock 56) - Ryan, Henderson (Beirne 67) - Furlong (Porter 47, Furlong 56, Porter 62), R. Best (S. Cronin 62), Healy (Kilcoyne 47).

Arbitru: Angus Gardner (Australia).

Tot sâmbătă, selecţionata Argentinei a învins cu scorul de 28-12 (28-7) reprezentativa Tonga, într-o partidă din cadrul Grupei C a Cupei Mondiale de rugby ediţia 2019, disputată pe stadionul Hanayono din Higashiosaka (Japonia).

Sud-americanii au reuşit patru eseuri pe parcursul jocului, prin Montoya (7, 17, 26) şi Carreras (20), precum şi patru transformări, prin Uradapilleta.

Pentru Tonga au punctat: Veainu - 2 eseuri (30, 66) şi Takulua - o transformare (30).

"Pumele" au obţinut astfel prima lor victorie la actuala ediţie a Cupei Mondiale, după ce s-au înclinat în meciul de debut în faţa Franţei (21-23).

Pentru Tonga, acesta este al doilea eşec consecutiv la competiţia din Ţara soarelui răsare, după cel suferit în faţa Angliei (3-35).

În clasamentul Grupei C conduce Anglia, cu 10 puncte, urmată de Argentina, 6 puncte, Franţa, 4 puncte, Statele Unite şi Tonga, 0 puncte fiecare.

Au evoluat formaţiile:

Argentina: Boffelli - Moroni, Orlando (Delguy 68), De la Fuente, Carreras - Urdapilleta (Sanchez 55), Cubelli (Ezcurra 74) - Kremer, Lezana, Matera (Ortega Desio 45) - Lavanini (Alemanno 55), Petti - Figallo (Medrano 45), Montoya (Creevy 45), Tetaz Chaparro (Vivas 45)

Tonga: Veainu (Fosita, 75) - Lolohea (Vuna 44), Hingano, Piutau (Vuna 14-25), Halaifonua - Faiva, Takulua (Fukofuka 67) - Kapeli (Lokotui 53), Vaipulu, Kalamafoni (S. Mafi 66) - Fifita, Lousi - Tameifuna (Fia 42), Ngauamo (Sakalia 53), Fisiihoi (Fifita 68)

Arbitru: Jaco Peyper (Africa de Sud).

Rezumatul meciului Argentina vs Tonga:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala
14:22
Mircea Lucescu, furios Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor să ne fure munca!”
Citește mai mult
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure munca!”
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
15:18
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii
15:33

Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
16:15
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”
Liga 1
12:40

Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi
13:03

Duckadam critică FCSB Cei trei jucători care l-au  nemulțumit  în meciul cu FC Botoșani: „Nu am văzut ambiție, nu am văzut dorință”
Liga 1
10:16
Duckadam critică FCSBCei trei jucători care l-au nemulțumit în meciul cu FC Botoșani: „Nu am văzut ambiție, nu am văzut dorință”
Citește mai mult
Duckadam critică FCSB Cei trei jucători care l-au nemulțumit în meciul cu FC Botoșani: „Nu am văzut ambiție, nu am văzut dorință”
Cod roșu în NFL și NBA  Cluburile, puse în alertă după un val de infracțiuni fără precedent +  FBI a intrat pe fir
Alte sporturi
12:25