Croația, vicecampioană mondială în vară, a câștigat prima partidă după Cupa Mondială din Rusia, scor 2-1, în fața Iordaniei, națională aflată pe locul 110 în clasamentul FIFA. Meciul a fost unul amical și a avut loc pe stadionul celor de la Rijeka.
HotNews.roFoto: Hotnews
Pentru croați au înscris Vida (minutul 24) și Mitrovic (minutul 63), în timp ce golul Iordaniei a fost marcat de Baha Faisal (jucător la Al Wehdat), al cărui șut din lovitură liberă a fost deviat de un om din zid.
Croația se află pe ultima poziție în Grupa 4 a Seriei A din Liga Națiunilor, grupă din care mai fac parte Spania și Anglia.
Vezi aici cele mai importante faze ale meciului:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro