VIDEO Daniel Pancu, condamnat la zece luni de inchisoare cu suspendare

Atacantul Daniel Pancu a fost condamnat de catre magistratii de la Judecatoria Iasi la zece luni de inchisoare cu suspendare pentru conducere sub influenta alcoolului. Sportivul poate face apel la aceasta decizie in urmatoarele zece zile, informeaza Mediafax.

Daniel Pancu, pedepsit pentru condus sub influenta alcoolului Foto: Rompres

UPDATE: Avocatul fotbalistului, Marius Striblea, a afirmat vineri ca a declarat recurs la decizia magistratilor.

"Am declarat recurs in cazul condamnarii lui Pancu. Contestam calitatea celor doi politisti care l-au oprit pe Daniel Pancu de a putea fi prezenti la recoltarea de probe biologice. Astfel, orice proba recoltata cu nerespectarea dispozitiilor legale este nula si nu se poate dispune o condamnare in baza ei", a spus Marius Striblea, citat de Mediafax.

In noaptea de 21 spre 22 decembrie 2008, in jurul orei 01.20, Pancu se afla la volanul unui autoturism care circula in zona Nicolina. In urmatoarele momente, jucatorul Rapidului a intrat pe o portiune de drum cu "accesul interzis" (pe Strada Salciilor), fiind oprit de politisti.

Fotbalistul avea o alcoolemie de 1,36 de miligrame pe litru alcool pur in aerul expirat. Dupa preluarea datelor biologice, Pancu avea o alcoolemie de 2,30 de grame la mie in sange.

Anchetatorii au afirmat ca Daniel Pancu a recunoscut initial ca a consumat un litru de vin inainte de a se urca la volan. Decizia magistratilor poate fi atacata cu recurs in urmatoarele zece zile.

"Imi pare sincer rau sa aud de aceasta decizie. Chiar nu stiu detaliile. Dar nu o sa il afecteze pe Daniel, sunt sigur. Pana la urma este doar prima instanta, sunt convins ca se va apara la recurs si aceasta sentinta se va schimba. Imaginea clubului Rapid nu are de suferit din cauza asta. Eu tin foarte mult la Pancu, iar el ramane un simbol al Rapidului, un idol pentru suporterii nostri, chiar daca aceasta prima instanta l-a condamnat cu suspendare " - George Copos, patron Rapid, pentru Mediafax.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57