Islanda a debutat cu dreptul la competiția din Rusia, reușind să smulgă o remiză în fața Argentinei (campioană mondială în 1978 și 1986), scor 1-1. Posesia a fost într-o măsură covârşitoare de partea sud-americanilor (78%), în timp ce Islanda s-a mulțumit să se apere disciplinat și să iasă pe contraatac. Elevii lui Heimir Hallgrimsson au revenit după ce Aguero a deschis scorul în minutul 19, au egalat situația pe tabelă patru minute mai târziu și au rezistat eroic până la final în fața atacurilor argentiniene. Messi a avut șansa de a-și aduce echipa în avantaj în minutul 64, însă a ratat o lovitură de la 11 metri.
Au marcat: Aguero 19' / Alfred Finnbogason 23'
Aici poți vedea golurile partidei Argentina vs Islanda și penalty-ul ratat de Messi.
Argentina a avut un start în forță și a fost aproape de deschiderea scorului încă din minutul 7. Starul Lionel Messi a centrat în interiorul careului de pe partea dreaptă, Tagliafico a lovit cu capul din plonjon, iar mingea a trecut extrem de aproape de stâlpul din dreapta lui Halldorsson. Islandezii și-au arătat imediat "colții", prin Finnbogason (9'). Atacantul celor de Augsburg a reluat peste poartă din marginea careului, la capătul unui contraatac.
Minutul 9 a adus o ocazie imensă pentru Islanda. Apărarea argentinienilor a fost făcută franjuri, dar au scăpat ca prin minune fără gol. Sigurdsson a şutat în blocaj din marginea careului, mingea deviată a ajuns la Bjarnason, care a trimis pe lângă dintr-o poziție ideală.
Lionel Messi a ieșit la rampă pentru prima dată în minutul 17. Atacantul Barcelonei a pătruns în centru și a trimis un șut violent de la distanță. Balonul s-a dus însă direct pe centrul porţii, iar portarul islandez a boxat fără emoții în lateral.
Aguero, prima reușită la o Cupă Mondială
Tabela de pe Spartak Arena a fost deblocată pentru prima dată de Argentina, în minutul 19. Rojo a găsit un culoar perfect spre poarta lui Hallsorsson, până la Aguero. Jucătorul lui Manchester City a preluat cu spatele la poartă, după care a șutat superb din întoarcere, direct sub bara transversală. A fost primul gol marcat de Aguero la un Campionat Mondial și al 38-lea pentru naționala argentiniană.
Gol istoric al Islandei
Bucuria sud-americanilor nu a durat mult, Finnbogason reușind egalarea în minutul 23. Atacantul lui Augsburg a profitat de o respingere defectuoasă a lui Caballero și a împins mingea în plasă, devenind astfel primul islandez din istorie care marchează la Campionatul Mondial. A fost primul șut pe poartă al Islandei și primul gol la competiția din Rusia.
Faze controversate în finalul primei reprize
Prima faza controversată a partidei și-a făcut apariția în minutul 40, după o intervenție a portarului Halldorsson. Mingea a ieșit în corner, dar elevii lui Jorge Sampaoli au cerut insistent lovitură de la 11 metri. Arbitrul a dictat lovitură de la colț și jocul a fost reluat. Două minute mai târziu, Ragnar Sigurdsson a oprit mingea cu mâna, din cădere. Polonezul Szymon Marciniak a acordat tot corner, considerând că gestul său a fost neintenționat.
Pauza le-a găsit pe cele două echipe la egalitate, scor 1-1, deși Argentina a dominat copios prima repriză. Pumele au avut o posesie de 80% și au înregistrat 353 de pase, dar islandezii au rezistat eroic în faţa sud-americanilor și au încercat să dea lovitura pe contraatac. Trupa lui Heimir Hallgrimsson a reușit să anihileze toate atacurile argentinienilor, care s-au oprit de cele mai multe ori la 20 de metri de poartă.
Penalty ratat de Messi
În minutul 63, Magnusson l-a doborât în careu pe Meza, astfel că Marciniak a indicat fără să ezite punctul cu var. Responsabilitatea executării loviturii de la 11 metri i-a revenit lui Lionel Messi. Starul Barcelonei a trimis în dreapta portarului, dar Halldorsson a ghicit colţul şi a respins în lateral.
Nici repriza secundă nu a fost lipsită de faze controversate. În minutul 77, Pavon a părut să fie faultat în careu, dar centralul polonez nu a acordat nimic și nici nu a apelat la arbitrajul video.
Messi, ghinionistul serii
Messi nu a strălucit precum Ronaldo în partida dintre Portugalia și Spania. Starului argentinian nu i-a ieșit nimic în confruntarea de la Moscova. După ratarea penalty-ului, Messi și-a încercat șansa de nenumărate ori, dar fără rezultat pe tabelă. În minutul 81, șutul său de la 20 de metri a trecut de puțin pe lângă poarta lui Halldorsson. Tot Messi a fost protagonsitul ultimei faze a partidei de la Moscova: un șut trimis în zid dintr-o lovitură liberă de la peste 25 de metri.
Au evoluat echipele:
Argentina: Caballero - Salvio, Otamendi, Rojo, Tagliafico - Mascherano, Biglia (Banega '54)- Meza (Higuain '84), Messi, Di María (Pavon '75) - Agüero. Selecţioner: Jorge Sampaoli.
Islanda: Halldórsson - Árnason, Saevarsson, R.Sigurdsson, Magnusson - Gudmundsson (Gislason '63), Gunnarsson (Skulason '76), Hallfredsson - Bjarnason, Finnbogason (Sigurdarson '89), G.Sigurdsson. Selecţioner: Heimir Hallgrimsson.
În celălalt meci din Grupa D se întâlnesc Croația și Nigeria, de la ora 22:00.
FOTOGALERIE Argentina vs Islanda
Sursa foto: fifa.com
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro