VIDEO Francezul Clement Noel a câștigat slalomul de la Zagreb

Francezul Clement Noel a câştigat slalomul masculin desfăşurat duminică la Zagreb, în cadrul Cupei Mondiale de schi alpin, obţinând prima victorie din acest sezon şi a patra din cariera sa, scrie Agerpres.

Clement NoelFoto: fis-ski.com

Noel, în vârstă de 22 ani, a fost cronometrat cu timpul de 1 min 57 sec 14 sec la finalul celor două manşe ale probei, reuşind să-l devanseze cu şapte sutimi de secundă pe elveţianul Ramon Zenhaeusern, ocupantul locului secund, şi cu 29 de sutimi pe italianul Alex Vinatzer, clasat pe poziţia a treia.

Reprezentatul Franţei a devenit, astfel, al şaptelea câştigător al slalomului desfăşurat pe muntele Sljeme, din apropierea capitalei croate, ajuns anul acesta la a 11-a ediţie. Austriacul Marcel Hirscher, care s-a retras din activitate anul trecut, deţine recordul de victorii în concursul de la Zagreb (5), precizează agenţia Hina.

Norvegianul Aleksander Aamodt Kilde şi-a păstrat prima poziţie în clasamentul general al Cupei Mondiale de schi alpin, cu un avans de 20 de puncte faţă de italianul Dominik Paris.

Clasamentul slalomului de la Zagreb:

1. Clement Noel (Franţa) 1:57.14 (57.76 + 59.38)

2. Ramon Zenhaeusern (Elveţia) 1:57.21 (57.49 + 59.72)

3. Alex Vinatzer (Italia) 1:57.43 (58.31 + 59.12)

4. Andre Myhrer (Suedia) 1:57.53 (57.85 + 59.68)

5. Armand Marchant (Belgia) 1:57.63 (58.97 + 58.66)

...

Clasamentul Cupei Mondiale de schi alpin (după 15 din cele 44 de probe ale sezonului):

1. Aleksander Aamodt Kilde (Norvegia) 474 puncte

2. Dominik Paris (Italia) 454

3. Alexis Pinturault (Franţa) 430

4. Henrik Kristoffersen (Norvegia) 391

5. Matthias Mayer (Austria) 362

...

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga