​VIDEO Fredy Guarin, fost jucător la Inter, arestat după ce și-a agresat părinții

​Fostul internaţional columbian Fredy Guarin, în vârstă de 34 de ani, a fost arestat, joi, după ce şi-a agresat părinţii în localitatea Envigado, a anunţat poliţia locală.

HotNews.roFoto: Hotnews

Autorităţile din localitatea columbiană au fost alertate printr-un apel telefonic în care erau denunţate violenţe domestice, iar în timpul intervenţiei, poliţiştii l-au găsit pe Guarin bătându-se cu părinţii săi, a declarat generalul Jorge Vargas, director al poliţiei naţionale.

Potrivit Marca, Guarin, care este legitimat la Millonarios, a cerut liber câteva zile din cauza unor probleme personale.

În momentul în care a fost arestat, fotbalistul era sub influenţa unor substanţe psihoactive, menţionează jurnalul spaniol.

"Şi-a atacat părinţii, care au cerut ca el să fie ridicat de poliţie", a afirmat generalul de poliţie.

Guarin este legitimat la echipa Millonarios de la începutul acestui an, informează News.ro. În perioada 2012-2016, columbianul a înscris 15 goluri în 114 meciuri pentru Inter Milano.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga