​VIDEO Gloria Buzău va continua în Liga 2 - Ce a declarat primarul municipiului

​VIDEO Gloria Buzău va continua în Liga 2 - Ce a declarat primarul municipiului

​Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a explicat, miercuri, într-o postare pe Facebook, cum s-a ajuns la decizia de desfiinţare a echipei de fotbal Gloria Buzău, care activează în Liga a II-a. Toma a explicat că situaţia financiară a municipalităţii este una foarte proastă din cauza pandemiei şi în acest sens nu se justifică cheltuiala cu echipa de seniori care, fiind o echipă de drept public, nu are drept de promovare în Liga I.

Constantin Toma, primarul din BuzauFoto: Agerpres

Cu toate acestea, primarul municipiului Buzău spune că a primit oferte de la diverşi investitori interesaţi să preia echipa.

"Avem o situaţie foarte proastă în acest an, când, datorită crizei sanitare, pandemia a înregistrat şi o criză financiară, deoarece economia nu a mai funcţionat cum trebuia şi nici nu oamenii nu au mai putut plăti. Mă refer că la nivelul anului trecut colectarea, gradul de colectare în municipiul Buzău a fost puţin peste 50 la sută.

Am propus ca, printre alte măsuri pe care le luăm pentru reducerea costurilor, deoarece nu avem posibilitatea să promovăm legal prin legea sportului şi prin reglementările date de Federaţia Română de Fotbal, Club Municipal nu poate să promoveze în Liga I şi atunci am decis să desfiinţăm practic, să ne retragem numai la nivelul echipei mari, echipa care este în Liga a II-a, nu şi la nivelul centrului de copii şi juniori.

Acest anunţ a provocat multe discuţii, inclusiv toată presa centrală a dat despre ceea ce s-a întâmplat la Buzău, nota bene, însă în situaţia asta am primit mai multe propuneri de discuţie cu posibili investitori, inclusiv din străinătate, care să vină alături de noi sau singuri să încerce să promoveze echipa în Liga I", a spus Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

El spune că a acceptat să continue în Liga a II-a cu echipa de seniori până la identificarea unui investitor care să preia echipa. Toma avertizează însă că nu va permite preluarea echipei de către oricine, mai ales că municipalitatea a investit mult în baza sportivă care va fi pusă la dispoziţia echipei, dacă aceasta va deveni una de drept privat.

"Din această cauză am acceptat ca la Gloria Buzău să funcţioneze în continuare echipa de fotbal. În momentul ăsta, sunt în perioada de pregătire înainte de începerea campionatului şi probabil vom menţine echipa până la sfârşitul acestui campionat în Liga a II-a şi între timp sperăm să găsim investitorul. Nu vom accepta pe oricine investitor, ci unul care să ne ajute să ducem această echipă mai departe.

Gloria Buzău, echipa de fotbal, este un simbol al acestui oraş şi nu vreau eu să îl distrug, ci dimpotrivă am încercat, să-l reînvii. S-a reuşit acest lucru de la început, am făcut multe investiţii aici, în acest stadion, tocmai pentru a ne pregăti de promovare. Practic, avem un gazon ca pe Arena Naţională, cu tot ceea ce-i trebuie. Acum avem sub protecţia acestei folii şi gazonul arată impecabil, cu sistem automat de drenaj, cu sistem automat de irigaţii. Am făcut investiţii şi în mini hotel şi în sală de forţă şi în tabela electronică şi avem practic toate condiţiile create pentru a putea juca în Liga I pe acest stadion.

Deci măsurile au fost luate, investiţiile s-au făcut, astfel încât să creăm toate condiţiile şi pentru spectatori, şi pentru jucători, şi pentru transmisii, că pentru a fi în Liga I trebuiau inclusiv cabine de transmisie TV, pe care le avem montate şi mai aşteptam promovarea, care din păcate nu poate veni din cauza legislaţiei care ne este potrivnică. Nu mai putem, dacă nu facem şi performanţă, să mai ţinem echipa în Liga a II-a, pentru că am pierde şi bani şi am pierde şi interesul până la urmă şi pentru fotbal", a spus Constantin Toma în postarea sa de pe reţeaua de socializare.

Nu în ultimul rând, edilul Buzăului a recunoscut că în decizia de desfiinţare a echipei a contribuit şi gestul fotbalistului Marius Ioniţă, care a fost deconspirat de fosta iubită că paria împotriva echipei la care juca, lucru interzis prin regulamemt şi prin contractul cu conducerea clubului din Crâng, mai ales că de numele Gloriei Buzău se leagă un alt mare scandal din trecut atunci când fostul antrenor şi mai mulţi jucători au fost condamnaţi pentru că ar fi trucat jocurile pentru a câştiga sume importante la pariuri.

"Şi vedeţi dumneavoastră, unul din factorii care m-a dus să iau o astfel de decizie a fost şi acea întâmplare care spune foarte multe, acel fotbalist care paria inclusiv pe Gloria Buzău şi practic lipsa de motivaţie a jucătorilor şi a staff-lui tehnic, dar şi al nostru, la Primărie, pentru că, dacă nu faci performanţă, de ce să cheltui bani. Sper să găsim soluţia cea mai bună şi pentru echipa de fotbal. Sportul înseamnă sănătate şi încercăm la Buzău chiar să facem o adevărată mişcare sportivă pentru că aţi văzut că am început să creăm baze sportive să le îmbunătăţim pe cele care există.

S-a finalizat stadionul de atletism. S-a investit la Liceul cu Program Sportiv, unde există de asemenea un stadion pentru fotbal. Avem aprobate două proiecte majore mă refer la Sala Sporturilor multifuncţională de 4.000 de locuri, dar şi un bazin olimpic. Mai avem de asemenea aprobat un alt complex de fotbal la ieşire spre Verneşti. Deci interesul este foarte mare, pentru că avem întreaga comunitate, pentru că sportul înseamnă sănătate, înseamnă competiţie, înseamnă eu ştiu spirit de echipă pentru cei care îl practică şi mai ales înseamnă imagine pentru un oraş şi ţin foarte mult la acest brand al Buzăului", a încheiat Constantin Toma.

Campionatul Ligii a II-a este în pauza competiţională de iarnă, în acest moment. Echipa buzoiană ocupă locul 10, cu 21 de puncte, din 14 jocuri, la egalitate cu Petrolul, de pe locul 9 şi CS Mioveni, de pe locul 11, şi la două puncte de U Cluj, de pe locul 6, de play-off, informează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Liga 1
22.11
Nu renunțăFostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin, nu fug nici acum!”
Citește mai mult
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala

Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial  în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Formula 1
22.11
Calcule în Formula 1Cum poate deveni Max Verstappen campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Citește mai mult
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
22.11
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii

Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
22.11
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”

Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi