VIDEO Hochei pe gheață: Suedia, campioană mondială pentru al doilea an consecutiv

VIDEO Hochei pe gheață: Suedia, campioană mondială pentru al doilea an consecutiv

Echipa Suediei şi-a păstrat, cu emoţii, titlul de campioană a lumii la hochei pe gheaţă, învingând cu scorul de 3-2 după loviturile de departajare echipa Elveţiei, în finala Campionatului Mondial desfăşurată duminică seara la Copenhaga, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Elveţia, revelaţia actualei ediţii a Mondialului de hochei, a acces în finală după ce a eliminat anterior două formaţii mult mai bine cotate, Finlanda şi Canada.

Hocheiştii din Ţara Cantoanelor au condus de două ori în finală, însă scandinavii au reuşit să egaleze de fiecare dată. Cele două echipe nu s-au putut departaja în prelungiri, fiind necesare loviturile de departajare, la finalul cărora Suedia şi-a trecut în palmares al 11-lea titlu mondial. Un succes logic pentru o formaţie neînvinsă pe parcursul competiţiei din Danemarca.

Elveţienii, care nu au cucerit niciodată titlul mondial, au eşuat pentru a doua oară într-o finală, după cea din 2013, în care s-au înclinat în faţa aceluiaşi adversar.

În meciul pentru stabilirea ocupantei locului al treilea, echipa Statelor Unite a dispus cu scorul de 4-1 de reprezentativa Canadei, intrând astfel în posesia medaliei de bronz, prima din ultimii trei ani.

Dezamăgire, în schimb, pentru canadieni, finalişti anul trecut şi campioni mondiali în 2015 şi 2016, care au ratat top 3 pentru prima oară din 2014.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Nu este omor”   Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui  Mario Iorgulescu  la 13 ani de închisoare
Diverse
09:50
„Nu este omor” Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani de închisoare
Citește mai mult
„Nu este omor”  Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani de închisoare
Rațiu, fulgerul lui Rayo  AS despre internaționalul român: „E o  piesă-cheie , pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
Stranieri
10:08
Rațiu, fulgerul lui Rayo AS despre internaționalul român: „E o piesă-cheie, pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
Citește mai mult
Rațiu, fulgerul lui Rayo  AS despre internaționalul român: „E o piesă-cheie , pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
David Raya, eroul serii   Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din  Liga Campionilor : „Incredibil”
Liga Campionilor
09:36
David Raya, eroul serii Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din Liga Campionilor: „Incredibil”
Citește mai mult
David Raya, eroul serii   Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din  Liga Campionilor : „Incredibil”
CHAMPIONS LEAGUE  S-a terminat etapa #1: Barcelona ia cel mai rapid  „roșu”  din istorie și pierde cu Monaco! Brest, prestație memorabilă
Liga Campionilor
19.09