Suspansul pentru locurile de Champions League se menține în Serie A până la ultima etapă, Atalanta (locul 3), Inter (4) și AC Milan (5) luptând pentru biletele care vor duce în C1. Primele două sunt favorite să-și mențină pozițiile, în timp ce Milanul lui Gattuso speră la o minune pe ultima sută de metri.
Juventus a remizat cu Atalanta, scor 1-1, rezultat în urma căruia oaspeții au nevoie de o victorie cu Sassuolo pentru a-și păstra locul trei pe care îl ocupă în prezent.
Inter a suferit o înfrângere categorică, scor 4-1, pe terenul lui Napoli și se află pe locul patru. Formația lombardă trebuie să treacă de Empoli pe propriul teren pentru a prinde locurile de Champions League.
În fine, Milanul este la mâna rezultatelor, o victorie pe terenul celor de la Spal nefiind suficientă pentru a prinde un loc de Champions League.
Este nevoie de un succes cu Spal și de o remiză făcută de Atalanta sau Inter.
Varianta fantezistă pentru AC Milan este aceea în care Atalanta și Inter nu câștigă, iar trupa lui Gattuso se impune cu Spal. În aceste condiții, formația de pe San Siro ar încheia sezonul pe un nesperat loc 3.
S-au disputat duminică:
Chievo - Sampdoria 0-0
Empoli - Torino 4-1
Parma - Fiorentina 1-0
AC Milan - Frosinone 2-0
Juventus - Atalanta 1-1
Napoli - Inter 4-1
Clasament:
1 Juventus 90 puncte
2 Napoli 79
3 Atalanta 66
4 Inter 66
5 AC Milan 65
6 AS Roma 63
7 Torino 60 etc.
Ultima etapă, lupta pentru Champions League:
Inter - Empoli
Atalanta - Sassuolo
Spal - AC Milan
*Meciurile vor avea loc duminică, 26 mai, de la ora 16:00 (ora României).
Aici poți urmări rezumatul partidei Juventus vs Atalanta.
Aici poți urmări rezumatul partidei Napoli vs Inter.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro