​VIDEO Ionuț Radu, discurs înaintea meciului cu Franța: "Am plecat din nimic şi ajungem în top, unde ne e locul!"

​Ionuț Radu, portarul naționalei under 21 a României, a oferit un nou discurs impresionant în vestiar, de data aceasta înaintea partidei cu Franța, ultima din Grupa C. "Am plecat din nimic şi ajungem în top, unde ne e locul!", a fost mesajul transmis de căpitanul "tricolorilor", înainte ca aceștia să se califice în semifinalele Campionatului European.

Ionut Radu, discurs in vestiarFoto: Captura FRF TV

"Avem 90 de minute. Suntem la mâna noastră, suntem la mâna noastră! Toată lumea crede în noi, toată lumea e cu inima aici pentru noi, băieți! Noi n-am venit aici să facem cadou nimănui nimic. Noi am venit să jucăm pentru noi, să jucăm pentru România. O să ieșim din grupa asta câștigători, cu nouă puncte, cu o mentalitate de campioni, băi, cu o mentalitate de campioni! Pentru că avem un vis toți, toți avem un vis, toți! Nu poate să ne stea nimeni în cale pentru că suntem o echipă. Am plecat din nimic și ajungem în top, unde ne e locul. La trei, vreau să vă aud cât puteți de tare, să ne audă toată lumea: Hai România!", a spus Radu.

"Tricolorii" au ajuns, marți, la Bologna, unde vor întâlni Germania în penultimul act al competiţiei continentale. Bologna este la o oră distanţă de Forli, locul precedent de cantonament de la Euro.

România s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Campionatului European de tineret şi după 56 de ani la Jocurile Olimpice, în urma rezultatului de 0-0, înregistrat, luni, la Cesena, cu Franţa, în ultima etapă a Grupei C. România a câştigat grupa la golaveraj. Şi Franţa merge mai departe, în semifinale, ca echipa cea mai bună de pe locul 2.

În semifinale, joi, de la ora 19.00. România va întâlni Germania, la Bologna, iar Franţa va da piept cu Spania, la Reggio Emilia. de la ora 22.00. Miercuri, de la ora 18.30, la stadionul Dall’Ara din Bologna, va avea loc conferinţa de presă a tricolorilor dinaintea confruntării cu Germania, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
18:30

Citește mai mult

Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
16:39

Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3
16:11

Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
18:11

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
17:56
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
18:15

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29