VIDEO Johan Cruyff a fost comemorat de FC Barcelona, la trei ani de la moartea acestuia

VIDEO Johan Cruyff a fost comemorat de FC Barcelona, la trei ani de la moartea acestuia

Johan Cruyff, fostul mare jucător și antrenor de la Ajax Amsterdam și FC Barcelona, a fost comemorat de clubul catalan, la trei ani de la dispariția acestuia, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-un clip video postat pe rețelele de socializare, catalanii au readus la lumină un interviu cu Cruyff, în care acesta vorbește despre stilul său de joc, care l-a făcut celebru în istoria fotbalului.

Aici, olandezul vorbea despre mai multe caracteristici, precum posesia, dribbling-ul, prima atingere, presiunea pusă de atacanți, recuperarea sau rolul fundașilor de bandă.

"Când ai mingea, adversarul nu poate înscrie. Deci, este vorba de organizare și poziționare. Când ai mingea și domini, ești în control. În fotbal este bine să fii în control pentru a putea face ce-ți dorești pe teren. Dacă nu pierzi mingea în timpul construcției, așa cum am mai zis-o de multe ori, le este foarte dificil adversarilor să contraatace.

Un lucru foarte bun făcut de noi era prima atingere, care dă ritmul jocului. Când pierdeam posesia în atac, presiunea era pe noi. Pentru a recupera mingea, nu ai nevoie de tot piciorul, ci doar de vârf.

Un fundaș de bandă poate contribui mai mult și să devină "aripă" pentru că dispune de mult spațiu, iar dacă avansează foarte mult în flanc, "aripa" lor e nevoită să joace ca fundaș.

Când suntem în jumătatea adversă, de acolo până la poartă mai este foarte puțin spațiu, iar dacă ai viteză, trebuie să te folosești de teren. Mai mult spațiu, mai multă viteză. Mai puțin spațiu, iar viteza devina relativă, deci trebuie să cauți tot timpul spațiul pentru a putea beneficia de avantajul vitezei", spunea Cruyff.

Johan Cruyff este o figură emblematică pentru ceea ce înseamnă lumea fotbalului. Ca jucător a obţinut trei Cupe ale Campionilor cu Ajax, o Cupă UEFA şi o Cupa Intercontinentală. A primit Balonul de Aur de trei ori, în 1971, 1973 şi 1974 şi a fost Gheata de Aur a Cupei Mondiale din 1974. Fostul antrenor al Barcelonei i-a avut elevi pe Gheorghe Hagi și Gică Popescu.

Cruyff a fost diagnosticat cu cancer în 2015 și a fost supus unor teste amănunțite pentru a se afla exact stadiul îm care se afla boala. Acesta s-a stins din viață pe 24 martie 2016, la 68 de ani.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02
Ratează „dubla” cu Lyon! Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Citește mai mult
Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga