​VIDEO Juan Manuel Correa s-a ridicat pentru prima dată din pat, la aproape două luni de la accidentul suferit la Spa

​Pilotul american de origine ecuadoriană Juan Manuel Correa s-a ridicat pentru prima dată din pat, la aproape două luni de la accidentul suferit la Spa-Francorchamps, în care şi-a pierdut viaţa un alt concurent, francezul Anthoine Hubert, informează lequipe.fr.

HotNews.roFoto: Hotnews

Correa a publicat, joi, pe contul său de Instagram, un film emoţionant, cu prima lui încercare de a se ridica din patul de spital. Cu piciorul drept prins într-un dispozitiv complicat, pilotul de 20 de ani a reuşit, chinuit de durere, să se ridice şi să stea câteva zeci de secunde sprijint cu mâinile de un cadru.

"Pentru prima dată în picioare. Progresând încet", a scris el.

La finalul lunii septembrie, Correa a fost supus, la Londra, unei operaţii la piciorul drept care a durat 17 ore. Medicii au încercat şi au reuşit să-i salveze piciorul de la amputare.

La 31 august, la Spa-Francorchamps, pilotul de 22 de ani al echipei Arden, Anthoine Hubert, şi-a pierdut viaţa în cursa belgiană de Formula 2.

Monopostul francezului a pierdut aripa faţă după o coliziune şi a ajuns în zidul de protecţie de pe marginea dreaptă a circuitului, de unde a ricoşat înapoi pe pistă.

Juan Manuel Correa de la Sauber Junior a intrat în plin în monopostul avariat al lui Hubert. Coliziunea dintre maşina Sauber şi monopostul Arden avea să ducă la decesul lui Hubert. La rândul lui, Correa s-a ales cu ambele picioare fracturate şi cu o accidentare la coloană.

El a fost transportat la un spital din apropierea circuitului, apoi transferat, la 3 septembrie, la o unitate medicală din Londra, unde a fost plasat în comă indusă, pentru o mai bună recuperare, scrie News.ro.

View this post on Instagram

First time standing up \uD83E\uDD19 slowly progressing

A post shared by Juan Manuel Correa (@juanmanuelcorrea_) on

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF