Tehnicianul echipei Al Shabab, Marius Şumudică, a declarat, vineri seară, la Digi Sport, că pe finalul meciului cu Al Qadisiya, din Arabia Saudită, a suferit o cădere de calciu, pe fondul unui “stres teribil”, informează News.ro.
“Este un stres teribil, eram la un pas să ne fie anulat un gol. Acest VAR opreşte jocul 3-4 minute. Eu nu sunt adeptul acestui VAR. Noi am dat un gol valabil, practic n-a fost niciun fel de fault. Am avut o cădere de calciu. Eu ţinând o dietă, am slăbit nouă kilograme, nu prea am mâncat astăzi, mi-a scăzut şi glicemia şi am avut o cădere de calciu pe acel fond de stres. Dar mi-am revenit”, a spus Şumudică.
Formaţia Al Shabab a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Al Qadisiya, într-un meci din etapa a şaptea a campionatului Arabiei Saudite.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Antonio ’40 şi Al Kabi ‘90+6. Pentru oaspeţi a înscris Elton, în minutul 37.
În minutul 45+4, de la Al Qadisiya a fost eliminat Jorginho. Valerică Găman a fost integralist la Al Shabab.
Lui Şumudică i s-a făcut rău după ce arbitrii au vrut să anuleze golul de la final. Reuşita a fost validată după consultarea VAR. Tehnicianul şi-a revenit şi apoi a participat la conferinţa de presă.
Aici poți vedea momentul în care lui Marius Șumudică i se face rău:
مدرب الشباب يتأثر بعد توجه الحكم لاستخدام تقنية الفيديو في آخر ثواني المباراة#الشباب_القادسية#دوري_بلس pic.twitter.com/LIlGWVL3BS
— دوري بلس (@dawriplusksa) October 26, 2018
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro