VIDEO Mircea Lucescu se simte bine - Recuperarea decurge conform planului

Mircea Lucescu se simte din ce in ce mai bine dupa operatia suferita duminica, dupa cum informeaza Bogdan Popescu, purtatorul de cuvant al Spitalului Universitar din Bucuresti. Recuperarea tehnicianului echipei Sahtior decurge conform planului gandit de medici.

Mircea Lucescu Foto: shakhtar.com

"Orice vizita presupune un efort. Nu este indicat sa primeasca multe vizite. Trebuie sa mai asteptam", a declarat Bogdan Popescu, intr-o conferinta de presa, conform Mediafax.

Mircea Lucescu nu a suferit complicatii in urma operatiei, iar in acest moment are nevoie de multa liniste pentru a reveni cat mai repede la antrenamentele echipei Sahtior Donetk.

Interventia chirurgicala a durat doua ore si a fost efectuata, duminica - 8 ianuarie, de catre Elena Copaciu (seful clinicii ATI a Spitalului Universitar Bucuresti), Florin Chirculescu (seful compartimentului de chirurgie toracica din cadrul Spitalului Universitar Bucuresti) si Ioan Cordos (seful sectiei de chirurgie toracica de la Clinica Nasta).

Mircea Lucescu se afla internat la Spitalul Universitar, dupa ce vineri (n.r. 6 ianuarie) a suferit un accident de masina pe Bulevardul Vasile Milea din Bucuresti.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB - DinamoLIVE de la 20:00, în etapa #28 din Liga 1 » Kopic bifează meciul 50 în Superliga chiar în „Eternul Derby”
Superliga
18:22
FCSB - DinamoLIVE de la 20:00, în etapa #28 din Liga 1 » Kopic bifează meciul 50 în Superliga chiar în „Eternul Derby”
Citește mai mult

„A refuzat un nou contract”  Pleacă  Ianis Hagi  de la Rangers? Jurnaliștii scoțieni explică situația fotbalistului român
Stranieri
19:43

Final de infarct!   Buducnost - Rapid 21-21 . Sorina Grozav a marcat de la 7 metri, în ultimele secunde, iar Rapid o va întâlni pe CSM în play-off!
Handbal
18:51
Final de infarct! Buducnost - Rapid 21-21. Sorina Grozav a marcat de la 7 metri, în ultimele secunde, iar Rapid o va întâlni pe CSM în play-off!
Citește mai mult
Final de infarct! Buducnost - Rapid 21-21 . Sorina Grozav a marcat de la 7 metri, în ultimele secunde, iar Rapid o va întâlni pe CSM în play-off!
„Extraordinar”   Filippo Inzaghi , laude pentru Olimpiu Moruțan, la primul gol după revenire: „Este foarte iubit”
Stranieri
18:02
„Extraordinar” Filippo Inzaghi, laude pentru Olimpiu Moruțan, la primul gol după revenire: „Este foarte iubit”
Citește mai mult
„Extraordinar” Filippo Inzaghi , laude pentru Olimpiu Moruțan, la primul gol după revenire: „Este foarte iubit”
Eliza Samara, atât de aproape!  Românca a cucerit  medalia de argint  la Europa Top 16 Cup » A jucat set decisiv în finală
Alte sporturi
16:36

Radu Drăgușin, în pericol Fundașul român ar putea deveni al 4-lea stoper la Tottenham
Stranieri
14:03

Cupa RomânieiCSM Reșița, victorie cu Unirea Alba Iulia în barajul de departajare + Tabloul sferturilor
Cupa Romaniei
15:00

România - Bosnia Biletele pentru primul meci din preliminariile CM 2026 se vând ca pâinea caldă: 40.000 în 48 de ore
Nationala
15:18