​VIDEO Motociclistul care a acţionat frâna unui adversar într-o cursă de Moto2, dat afară de echipa sa

​VIDEO Motociclistul care a acţionat frâna unui adversar într-o cursă de Moto2, dat afară de echipa sa

​Marinelli Snipers Team a anunţat, luni, excluderea din echipă a sportivului Romano Fenati, după ce acesta a acţionat frâna motocicletei unui adversar, în timpul cursei de Moto2 din cadrul Marelui Premiu al statului San Marino, potrivit News.ro.

Romano Fenati actionand frana lui Stefano ManziFoto: Captura YouTube

"Anunţăm că Marinelli Snipers Team va termina imediat contractul cu sportivul Romano Fenati pentru conduită nesportivă şi periculoasă care a afectat imaginea tuturor. Cu mare regret, trebuie să precizăm că actul său iresponsabil a pus în pericol viaţa altui concurent şi nu poate fi scuzat în niciun fel. Din acest moment, motocilcistul nu va mai participa la nicio cursă cu Marinelli Snipers Team. Echipa, toţi sponsorii şi cei care care l-au susţinut întotdeuna le cer iertare fanilor Campionatului Mondial", se arată într-un comunicat al echipei italiene.

Fenati avea o înţelegere cu producătorul de motociclete MV Agusta, pentru a face din echipa de Moto2 ce urmează a fi lansată anul viitor. Însă gestul lui de duminică a pus capăt acestei înţelegeri.

Mai mult, lumea motociclismului cere suspendarea pe viaţă a lui Fenati.

"Nu ar trebui să mai concureze vreodată pe o motocicletă. Nu îi poţi face asta altui concurent. Ne riscăm suficient viaţa", a declarat britanicul Cal Crutchlow de la Team LCR, care a terminat pe locul 3 cursa de MotoGP din Marele Premiu al statului San Marino.

Italianul Romano Fenati a comis, duminică, un gest iresponsabil, în timpul cursei de Moto2, clasă anticameră a MotoGP, din cadrul Marelui Premiu al statului San Marino. Fenati a acţionat frâna motocicletei compatriotului său Stefano Manzi, în timp ce ei rulau cu peste 200 de kilometri pe oră pe linia dreaptă a circuitului de la Misano. Pentru gestul său, Fenati a fost descalificat şi suspendat două curse.

Incidentul s-a produs cu zece tururi înaintea finalului, la ieşirea din virajul al şaptelea. După o luptă cot la cot, presărată cu mai multe contacte. Fenati a ajuns paralel cu Manzi, a întins mâna stângă şi a atins frâna motocicletei rivalului, reuşind să-l încetinescă puţin şi să-l depăşească apoi pe linia dreaptă.

Din fericire, Manzi şi-a păstrat echilibrul, dar a abandonat cu şapte tururi înaintea finalului.

Nici Fenati nu a terminat cursa, pentru că organizatorii i-au arătat drapelul negru, cel al descalificării, cu trei tururi înaintea finalului, pentru "conducere iresponsabilă". Pilotul de 22 de ani a fost suspendat două curse de forul internaţional pentru gestul său scandalos.

Romano Fenati nu este la primul incident de acest fel. Italianul a fost exclus din echipa de Moto3 patronată de multiplul campion mondial Valentino Rossi, Sky VR46, pentru "comportament care încalcă linia disciplinară a team-ului".

În 2015, Fenati a lovit cu piciorul un adversar în turul de încălzire al unuei curse de Moto3.

Momentul în care Fenati acționează frâna lui Manzi:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58
Două penalty-uri și un roșu Mihai Stoica acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Citește mai mult
Două penalty-uri și un roșu Mihai Stoica acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită. Formează și antrenori
Citește mai mult
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită. Formează și antrenori
Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!

Olăroiu poate ajunge la Mondial Șefii Federației ar fi demarat negocierile »  Ținta: CM 2026!

Nu s-a gândit la bani Suma la care  Stanciu  a renunțat ca să meargă la Genoa » Reprezintă un salariu de top pentru Superligă
Stranieri