Holstein Kiel va juca pentru prima oară în Bundesliga, clubul din nordul Germaniei asigurându-și promovarea după ce a remizat cu Fortuna Dusseldorf, scor 1-1, în penultima etapă din Zweite.
Holstein Kiel a promovat în Bundesliga
Cu 65 de puncte în clasament, Holstein Kiel nu mai poate fi depăşită de Fortuna Düsseldorf, aflată pe locul trei, cu 60 de puncte, echipă care va juca probabil la baraj (cu echipa de pe locul 16 din Bundesliga).
Aflată pe locul al doilea în divizia secundă, cu 63 de puncte, St. Pauli îşi poate asigura prima revenire în prima ligă din 2011 încoace, dacă învinge sau remizează duminică acasă cu ultima clasată, Osnabruck.
Este pentru prima dată când Kiel ajunge în Bundesliga, care a fost creată în 1963. Încoronat campion al Germaniei în 1912, clubul a fost membru al Oberliga Nord, una dintre cele cinci ligi care au alcătuit prima ligă germană după cel de-al Doilea Război Mondial, până la crearea Bundesligii.
Aflat pe locul cinci în Oberliga Nord în 1962-63, Kiel nu a reuşit să obţină un loc în sezonul inaugural al Bundesligii, începându-şi aventura în divizia a doua. Clubul a navigat apoi între diviziile a 2-a, a 3-a şi uneori chiar a 4-a (2012-13).
După ce a revenit în a doua divizie în primăvara anului 2017, Holstein Kiel a terminat pe locul trei în 2021, pierzând în faţa celor de la Köln în play-off-ul de promovare în Bundesliga, scrie News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro