Real Madrid a obtinut prima victorie dupa doua remize consecutive in La Liga, scor 3-1 pe terenul celor de la Real Sociedad, intr-un meci din etapa a patra a campionatului Spaniei. Gareth Bale a stabilit scorul final al partidei dupa o cursa de senzatie de 73 de metri, atingand o viteza de 35 km/h.
Real Madrid a deschis scorul pe "Anoeta "in minutul 19, prin Borja Mayoral (20 de ani), aflat la primul meci ca titular in echipa lui Zinedine Zidane. Bascii au egalat in minutul 28, prin Kevin Rodrigues, insa tot el a marcat in propria poarta opt minute mai tarziu.
In repriza a doua, o cursa exceptionala a lui Gareth Bale (61') a facut ca tabela sa se modifice din nou pentru campioana Spaniei.
In urma victoriei, Real Madrid a acumulat opt puncte si a urcat pana pe locul patru. De partea cealalta, Real Sociedad se afla la prima infrangere a sezonului, dar se mentine pe podium, fiind pe locul trei, cu noua puncte.
Rezumatul partidei Real Sociedad vs Real Madrid.
Clasament:
1. Barcelona (11:1) 12 puncte
2. Sevilla (6:1) 10
3. Real Sociedad (11:7) 9
4. Real Madrid (9:4) 8
5. Atletico Madrid (8:3) 8 etc.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro