Saint-Etienne a fost condusa in doua randuri de Olympique Marseille, dar a reusit sa revina de fiecare data si a smuls un punct din intalnirea de pe stadionul "Geoffroy-Guichard" (scor 2-2), in etapa a XXV-a din Ligue 1. Echipa lui Rudi Garcia a intrat in avantaj la pauza, scor 2-1, toate golurile fiind inscrise dupa numai 20 de minute de joc. Gazdele au inchis tabela cu 15 minute inainte de finalul timpului regulamentar.
Saint Etienne a inscris prin Monnet Paquet (9') si Beric (75'), in timp ce pentru oaspeti au punctat Thauvin (4') si Sanson (20').
Neinvinsa in ultimele 7 etape disputate in Ligue 1, Marseille a ratat sansa de a se apropia de liderul PSG. Trupa lui Garcia se afla pe locul doi in clasament, cu 52 de puncte, insa poate fi depasita la finalul acestei etape de AS Monaco (50 de puncte). Campioana Frantei va juca sambata, de la ora 21:00, pe terenul celor de la Angers.
Saint-Etienne se gaseste pe locul 12 in clasament, cu 30 de puncte.
Rezumatul partidei Saint-Etienne vs Marseille.
Clasament:
1. Paris SG 62 puncte
2. Marseille 52 (+ un joc)
3. Monaco 50
4. Lyon 48
5. Nantes 37 etc.
Se vor mai disputa in etapa a XXV-a din Ligue 1:
Sambata:
18:00 Toulouse - Paris SG
21:00 Angers - Monaco
21:00 Bordeaux - Amiens
21:00 Dijon - Nice
21:00 Guingamp - Caen
21:00 Metz - Montpellier
Duminica:
16:00 Strasbourg - Troyes
18:00 Nantes - Lille
22:00 Lyon - Rennes
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro