Schalke vs Manchester City părea la prima vedere unul dintre cele mai dezechilibrate dueluri din faza optimilor Champions League. Veltins Arena a fost însă gazda unui meci extrem de spectaculos. Echipa lui Guardiola a punctat prima, însă nemții au intrat în avantaj la pauză (2-1). "Cetățenii" au reușit să întoarcă scorul în ultimele cinci minute, în inferioritate numerică, s-au impus cu 3-2 și au prima șansă la calificarea în sferturi.
Manchester City a avut o misiune dificilă în fața lui Schalke, chiar dacă a deschis scorul în minutul 18, prin Aguero. Gazdele au revenit grație a două lovituri de la 11 metri, ambele transformate de Bentaleb (38' și 45'). Primul penalty a fost acordat în urma consultării VAR, pentru un henţ în careu al lui Otamendi, iar a doua lovitură de pedeapsă a venit după un fault al lui Fernandinho.
Lucrurile s-au complicat și mai mult în a doua parte pentru echipa lui Pep Guardiola, după ce Otamendi a încasat al doilea cartonaș galben și a fost eliminat în minutul 68. Cu toate acestea, City a revenit incredibil și a întors scorul cu cinci minute înainte de final. Sane (85') a înscris împotriva fostului său club cu o execuție de senzație și a egalat situația pe tabelă. Golul victoriei a venit în minutul 90. Portarul Ederson l-a lansat pe Sterling, care a scăpat singur cu Fahrmann şi a înscris pentru 3-2.
Partida retur va avea loc pe Etihad Stadium (Manchester), pe 12 martie.
Rezumatul meciului Schalke vs Manchester City.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro