Portughezul Gelson Martins (AS Monaco) a primit o pedeapsă drastică după ce l-a împins de două ori pe centralul Mikael Lesage la partida Nîmes - Monaco 3-1 (Ligue 1), din 1 februarie. Jucătorul de 24 de ani a primit o suspendare de șase luni și nu va mai juca în acest sezon.
Sancţiunea a intrat în vigoare la 6 februarie, dată la care jucătorul a fost suspendat provizoriu.
La partida de pe 1 februarie, dintre Nîmes și AS Monaco, Gelson Martins a reacționat nervos după ce coechipierul său Tiemoue Bakayoko a primit cartonaş roşu, în minutul 32, împingându-l pe arbitrul Mikael Lesage. Centralul i-a arătat apoi și lui Martins cartonașul roșu, iar portughezul l-a bruscat încă o dată pe central.
Gestul fostului jucător de la Sporting a fost calificat de Sindicatul Arbitrilor Fotbalului de Elită francez (SAFE) ca fiind "rușinos, intolerabil, insuportabil, inadmisibil, imposibil de apărat și care nu-și are locul pe terenul de fotbal", potrivit L'Equipe.
Reacția clubului AS Monaco
"AS Monaco a luat la cunoștință decizia Comitetului de disciplină al LFP de a-l sancționa pe Gelson Martins cu o suspendare fermă de 6 luni începând cu 6 februarie. O sancțiune foarte dură. Clubul condamnă din nou comportamentul nejustificabil al atacantului său, dar regretă durata excesivă a acestei suspendări pentru un jucător care nu a avut niciodată o abatere disciplinară în mai mult de 200 de meciuri la cel mai înalt nivel", se arată într-un comunicat al lui AS Monaco.
AȘ Monaco a plătit 30 de milioane de euro pentru a-l aduce pe Gelson Martins de la Atletico Madrid, în vara anului trecut. Lusitanul a evoluat în 23 de partide în acest sezon, a marcat patru goluri și a dat o pasă decisivă.
Vezi mai jos gestul lui Gelson Martins:
Monacos Gelson Martins får altså 6 måneders utestengelse pga. å ha «dyttet» dommeren to ganger.
— Håvard Lejon Skjold (@HaavardSkjold) March 5, 2020
Galskap. pic.twitter.com/qHkdAfTTNY
A Liga Francesa de Futebol castigou Gelson Martins com seis meses de suspensão, no seguimento disto:#GelsonMartins #Ligue1 pic.twitter.com/Bkaot9hh2h
— FUTWEET (@FutweetPT) March 5, 2020
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro