VIDEO Simona Halep: "Mă doare puțin încheietura. Trebuie să mă recuperez pentru turul al doilea"

Simona Halep (3 WTA) a trecut în două seturi de americanca Jennifer Brady (49 WTA), scor 7-6(5), 6-1, obținând calificarea în turul doi de la Australian Open. Întrebată despre căzătura din timpul partidei, Halep a precizat că o doare puțin încheietura și trebuie să se recupereze pentru runda următoare.

HotNews.roFoto: Hotnews

"A fost un meci greu. Am jucat acum câteva luni și a fost cu set decisiv atunci. Sunt fericită că am câștigat. Să fii în turul al doilea aici, în Australia, este un sentiment foarte plăcut. În setul al doilea mi-am găsit ritmul mult mai bine. Am reușit să o mișc pe teren mai mult, pentru că în primul set am stat într-un singur colț. Am fost mai puternică și serviciul a funcționat destul de bine în setul al doilea.

În 2018, în primul tur m-am accidentat, a fost la fel, poate voi repeta acel turneu (n.r. a ajuns până în finală), nu se știe niciodată. E prea devreme să mă gândesc la asta. Mă doare puțin încheietura, dar nu mă gândesc la ea acum. Trebuie să mă recuperez pentru turul al doilea.

E foarte bine că îl am din nou în echipă pe Darren. Am o echipă bună și vreau să le mulțumesc tuturor pentru că mă susțin în fiecare secundă", a declarat Simona Halep, după partida cu Jennifer Brady.

În primul set, la scorul de 5-5, Halep s-a împiedicat și a căzut, acuzând apoi dureri la încheietura mâinii drepte. După ce a pierdut game-ul, românca a cerut intervenția fizioterapeutului și a fost bandajată.

"Aici fiecare meci este dificil. Trebuie să mă concentrez pe ceea ce fac și să mă simt bine pe teren. M-am luptat pentru fiecare punct, iar în setul al doilea am vrut să fiu mai agresivă și am reușit să o împing în spatele liniei de fund. M-am uitat la tablou, dar uit de fiecare dată. N-am idee cu cine voi juca", a mai spus Halep, la Europsort.

În turul al doilea, Halep se va duela cu Harriet Dart (Marea Britanie, 173 WTA, venită din calificări), învingătoare în fața japonezei Misaki Doi (82 WTA), scor 2-6, 6-4, 7-6(6).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Cade recordul la FCSB - Dinamo?  Campioana are deja   peste 25.000 de bilete vândute  pentru Derby de România, cu tot cu cele oferite rivalei
Superliga
13:44

Citește mai mult

Săgeți la Șumudică  Ionuț Lupescu critică strategia de la Rapid: „Duce lipsă de un   antrenor profesionist”
Superliga
13:55

Renașterea lui Dembele  Atacantul e recordmanul Europei în 2025, total schimbat față de anii trecuți »    Secretul lui PSG  pentru a cuceri Liga Campionilor
Liga Campionilor
13:07

Radiografia unui dezastru   Doar   46 de baze sportive din 107 mai sunt funcționale  în București. Un studiu prezintă imaginea jalnică a infrastructurii sportive de cartier
Special
11:06

Știri ultima oră
15:17
FCSB vede Champions League! Cu titlul în buzunar, pentru FCSB se deschid perspective de a accesa masa bogaților. Cum arată traseul accesibil

14:14
Radu Naum Bau Bau și copiii buni
Radu Naum Bau Bau și copiii buni
15:12
Pleacă Man? Gestul care ar putea arăta despărțirea „tricolorului” de Parma

14:51
Prunea îl apără pe Dorinel Atac vehement la conducerea lui Sepsi, după demiterea lui Munteanu: „La cât de serios îmi părea clubul, e zero barat!”
Prunea îl apără pe Dorinel Atac vehement la conducerea lui Sepsi, după demiterea lui Munteanu : „La cât de serios îmi părea clubul, e zero barat!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când am devenit hooligans?

Cristian Munteanu: Când am devenit hooligans?

Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV

Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi
Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio
Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Exemple de discriminare:  Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao

Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Top stiri din sport
Ancelotti a refuzat Brazilia!  Răsturnare în cazul antrenorului italian » O ofertă de   zeci de milioane de euro  ar fi explicația
Campionate
11:16

Selmani, ținta arbitrilor  Atacantul lui Dinamo critică arbitrajul din Liga 1:   „Au ceva împotriva mea.  Înaintea fiecărui meci vin la mine”
Superliga
09:49

Nicușor Dan, jignit  După prestațiile din dezbaterile TV, primarul Bucureștiului este atacat foarte dur de un șef din fotbal: „Doamne ferește!   Distrugere definitivă!”
Diverse
09:34

Max Purcell, suspendat  Dublul câștigător de Grand Slam a primit o sancțiune de   18 luni pentru dopaj : „Sunt atât de bucuros!”
Tenis
12:17
Max Purcell, suspendat Dublul câștigător de Grand Slam a primit o sancțiune de 18 luni pentru dopaj: „Sunt atât de bucuros!”
Citește mai mult
Max Purcell, suspendat Dublul câștigător de Grand Slam a primit o sancțiune de 18 luni pentru dopaj : „Sunt atât de bucuros!”
Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
30.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %