Paturile realizate din carton din Satul Olimpic de la Tokyo au făcut înconjurul lumii încă de la începutul anului 2021. Unul dintre gimnaștii participanți din Partea Irlandei la Olimpiadă a vrut să vadă cu ochii lui cât de fragile sunt aceste paturi.
Rhys McClenaghan, gimnast irlandez prezent la Tokyo, a vrut să doboare mitul conform căruia paturile din Satul Olimpic au fost realizate special din carton pentru a nu putea fi practicată activitate sexuală în ele.
Într-un filmuleț postat pe Twitter, gimnastul sare cu putere într-unul dintre paturi, demonstrând că acesta nu are absolut nicio problemă de rezistență.
Compania producătoare a asigurat că paturile sunt făcute pentru a suporta o greutate de până la 200 de kilograme, așa că două persoane ar putea sta fără probleme în el.
Organizatorii Olimpiadei de la Tokyo au încercat prin orice mijloc posibil să facă competiția cât mai prietenoasă cu mediul, acesta fiind unul dintre motivele pentru care paturile sunt făcute din carton. Ele vor fi reciclate după competiție.
Chiar și așa, la începutul lui iunie, organizatorii au anunțat că vor pune la dispoziția atleților peste 160.000 de prezervative pentru conștientizare și nu pentru uz în Satul Olimpic.
“Anti-sex” beds at the Olympics pic.twitter.com/2jnFm6mKcB
— Rhys Mcclenaghan (@McClenaghanRhys) July 18, 2021
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro