Karolina Pliskova (Cehia, 3 WTA şi principala favorită) a fost eliminată din turneul de tenis US Open, după ce a fost învinsă de Caroline Garcia (Franţa) cu 6-1, 7-6(2), miercuri, în runda a doua, la New York, informează Agerpres.
VIDEO US Open: Novak Djokovic pierde un set, dar se califică în turul trei / Rezultatele zilei
După ce a cedat primul set fără drept de apel în faţa numărul 50 mondial, Pliskova a fost condusă în actul secund cu 4-2, dar a reuşit să revină, însă a pierdut în tiebreak, înregistrând cel mai slab rezultat al său la Flushing Meadows de la înfrângerea din primul tur la ediţia 2015. Fostul lider mondial a jucat finala la New York în 2016, dar nu are în palmares niciun titlu de Grand Slam la vârsta de 28 de ani.
Garcia (26 ani) va juca în turul al treilea contra americancei Jennifer Brady (41 WTA). Franţuzoaica nu a ajuns până acum în optimi la US Open, iar cel mai bun rezultat al său la un turneu de Mare Şlem a fost sfertul de finală din 2017 de la Roland Garros.
"Cred că a jucat un tenis extraordinar în primul set. Juca foarte agresiv, iar eu poate că nu am jucat tenisul meu cel mai bun. Dar aşa este uneori. Nu sunt un robot, aşa că nu trebuie să joc nemaipomenit în fiecare zi", a declarat Pliskova, potrivit BBC.
Rezumatul partidei dintre Pliskova și Garcia:
Japoneza Naomi Osaka, numărul 9 mondial şi laureată în 2018, s-a impus facil în faţa italiencei Camila Giorgi (74 WTA), cu 6-1, 6-2, după o oră şi 10 minute. Fostul lider mondial va juca în turul al treilea, vineri, contra ucrainencei Marta Kostyuk (137 WTA), pentru un loc în optimi, fază în care s-a oprit anul trecut.
Rezumatul partidei dintre Osaka și Giorgi:
Germanca Angelique Kerber, 23 WTA, a obţinut biletul pentru turul al treilea după ce a trecut de compatrioata sa Anna-Lena Friedsam (109 WTA) cu 6-3, 7-6 (8/6). Campioană în 2016 şi fost număr unu mondial, Kerber o va înfrunta pe americanca Ann Li (128 WTA) în turul al treilea.
Alte nume importante care au părăsit competiţia sunt cehoaica Marketa Vondrousova (a 12-a favorită), Alison Riske (13), Dayana Yastremska (19), Kristina Mladenovic (30), Anastasija Sevastova (31).
Rezultatele înregistrate miercuri în turul al doilea la simplu feminin:
Caroline Garcia (Franţa) - Karolina Pliskova (Cehia/1) 6-1, 7-6(2)
Jennifer Brady (SUA/28) - Catherine Bellis (SUA) 6-1, 6-2
Angelique Kerber (Germania/17) - Anna-Lena Friedsam (Germania) 6-3, 7-6(6)
Ann Li (SUA) - Alison Riske (SUA/13) 6-0, 6-3
Aleksandra Sasnovich (Belarus) - Marketa Vondrousova (Cehia/12) 6-1, 6-2
Yulia Putintseva (Kazahstan/23) - Vera Lapko (Belarus) 6-3, 6-3
Varvara Gracheva (Rusia) - Kristina Mladenovic (Franţa/30) 1-6, 7-6(2), 6-0
Petra Martic (Croaţia/8) - Kateryna Bondarenko (Ucraina) 6-3, 6-4
Naomi Osaka (Japonia/4) - Camila Giorgi (Italia) 6-1, 6-2
Marta Kostyuk (Ucraina) - Anastasija Sevastova (Letonia/31) 6-3, 7-6(5)
Magda Linette (Polonia/24) - Danka Kovinic (Muntenegru) 6-1, 6-7 (2/7), 7-6(4)
Anett Kontaveit (Estonia/14) - Kaja Juvan (Slovenia) 6-4, 6-1
Shelby Rogers (SUA) - Elena Rybakina (Kazahstan/11) 7-5, 6-1
Madison Brengle (SUA) - Dayana Yastremska (Ucraina/19) 6-2, 6-3
Jessica Pegula (SUA) - Kirsten Flipkens (Belgia) 7-6(1), 6-7(3), 6-3
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro