Viza lui Novak Djokovic, anulată de autoritățile australiene - Liderul ATP se va întoarce în detenția pentru imigranți, iar cazul a fost mutat la o altă instanță

Viza lui Novak Djokovic, anulată de autoritățile australiene - Liderul ATP se va întoarce în detenția pentru imigranți, iar cazul a fost mutat la o altă instanță

Ministerul imigrației din Australia a anunțat că i-a anulat viza jucătorului de tenis Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP. Într-un comunicat preluat de presa australiană, Alex Hawke (ministrul imigrației) și-a motivat importanta decizie luată după zile de amânări. Avocații lui Nole au făcut recurs, iar decizia finală va fi luată, cel mai probabil, duminică.

Novak DjokovicFoto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

Așa cum presa australiană anunța deja, avocații lui Nole au pregătit recursul, astfel încât liderul mondial să aibă timpul necesar pentru ca în cazul unui rezultat favorabil să poată juca la Australian Open (17-30 ianuarie).

Desfășurarea evenimentelor de vineri în cazul anulării vizei lui Djokovic

---------------------------

20:55 Noi controverse stârnite de Charlie Hebdo care publică un set de caricaturi cu Djokovic

Jucătorul de tenis care se crede de neatins a plecat într-adevăr în Australia pentru a juca un turneu acolo, dar, neavând un plan complet de vaccinare, și-a văzut viza aruncată la gunoi și, prin urmare, este izolat într-un hotel în așteptarea unei posibile expulzări din țară. Vino în Franța Djoko, îți vei găsi fericirea printre antivacciniștii noștri! ”, scrie Charlie Hebdo care publică un set de caricaturi cu campionul sârb pe care-l ironizează pentru antivaccinismul său.

Una dintre caricaturi, care îl prezintă pe Nole în cimitir, pe marginea unui gropi, a stârnit un adevărat scandal în presa sârbă.

20:38 Ce scrie presa din Serbia despre cazul Djokovic: ”Vă bateți joc de Novak și de întreaga noastră nație” / Supărare mare pentru caricaturile din Charlie Hebdo

Secretarul de stat din MAE de la Belgrad, Nemanja Starovic, acuză Australia pentru tratamentul aplicat lui ND si atentioneaza că relatiile diplomatice ar putea avea de suferit, scrie b92.net. Vucic il ataca pe omologul Australian: Vă bateți joc de Novak și de întreaga noastră nație, potrivit Net.hr. În ziarul Blic este prezentată opinia lui Danilo Andjusic, baschetbalistul lui Monaco și al naționalei Serbiei, care aduce drept argument cazul lui Bernard Tomic. Ziarul Mondo acuză Australia că a schimbat legea peste noapte datorită reacției din online.

19:01Saga Novak Djokovic: Cât de persecutat e, de fapt, Nole de autoritățile australiene? Ce nu știa la intrarea în țară: Ministrul migrației are puteri „dumnezeiești”

17:17 Fostă lideră a ierarhiei WTA și câștigătoare a șapte titluri de Grand Slam, Justine Henin (39 de ani) este de părere că pentru Novak Djokovic cel mai bine ar fi să plece din Australia.

"Nu spun că nu ar trebui să lupte (n.r. pentru participarea la turneu), pentru că asta a crezut el că este corect să facă, dar cred că în punctul în care ne aflăm s-a văzut deja că mulți australieni nu vor ca el să participe la Melbourne. Poate e mai bine pentru toată lumea, pentru tenis, pentru turneu și poate și pentru el, să nu joace la Australian Open" - Justine Henin, citată de Marca.com.

16:45 Autoritățile australiene au mai precizat că liderului mondial i se va permite să petreacă timp împreună cu avocaţii săi, atât sâmbătă (15 ianuarie), cât şi duminică (16 ianuarie). Djokovic încearcă să obțină viza de ședere în Australia pentru a putea participa la Australian Open, acolo unde este campion en-titre (are 9 titluri la Melbourne).

15:51 Conform DPA, apelul formulat de avocații lui Novak Djokovic va fi judecat duminică (16 ianuarie) de un tribunal federal.

15:10 Autoritățile australiene au fost de acord, la cererea avocaților lui Novak Djokovic, ca el să fie "ridicat" sâmbătă dimineața (n.r. pentru a fi dus în detenția pentru imigranți) dintr-un loc care să nu fie dat publicității. Vorbim aici despre motive de siguranță și despre evitarea unui "circ mediatic". Nole va fi nevoit să se prezinte la ora locală 08:00 la audieri cu oficiali ai Forţei de Frontieră.

14:55Sârbii sunt împărțiți în privința situației lui Djokovic: De la ”îl tratează ca pe un imigrant nenorocit din cauza propriilor lor probleme” la ”fie se vaccinează, fie se încăpățânează și își încheie cariera”

14:49 Jurnaliștii de la The Age scriu că Nole a pierdut meciul în fața unui prim-ministru Scott Morrison care a calculat bine costul politic al afacerii cu doar câteva luni înainte de alegerile din Australia.

"În politică, la fel ca în tenis, toată lumea ține scorul, iar Novak Djokovic tocmai a pierdut un meci în care factorul politic a contat decisiv. Scott Morrison (primul ministru al Australiei) a luat decizia rațională de a-l trimite acasă pe starul tenisului, după ce a calculat enormul cost politic în cazul în care Djokovic beneficia de tratament special.

Ar fi fost o greşeală enormă să îi permită jucătorului de tenis, care e nevaccinat, să rămână în Australia, în contextul în care a indus în eroare oficialii de frontieră cu privire la călătoria sa în Spania și a fost prins în public, în Serbia, în timp ce era infectat cu coronavirus. Pedeapsa adevărată e dacă i se va interzice intrarea în Australia timp de trei ani sau nu" - The Age, conform Eurosport.

14:11 Judecătorul Kelly a ordonat agenților de frontieră să nu-l scoată pe Novak Djokovic din Australia în timp ce se află în curs de soluționare a contestației sale din justiție.

De asemenea, a decis că Djokovic va fi dus în detenția pentru imigranți după ce va fi intervievat de oficialii de frontieră mâine dimineață (sâmbătă).

I se va permite să stea cu avocații săi în timp ce aceștia pregătesc pledoariile de mâine și să se prezinte la o altă audiere duminică dimineață.

14:04 Judecătorul Anthony Kelly a decis ca dosarul să fie transferat la Curtea Federală, ceea ce reprezintă un set pierdut pentru Djokovic, ai cărui avocați îl îndemnaseră să rămână la această instanță (Circuitul Federal), pentru a grăbi lucrurile.

13:34 Audierea de vineri este mai degrabă pe teme procedurale decât pe chestiunea anulării vizei.

Este vorba despre ce instanță va lua decizia pe fond, programarea ședințelor și procedurilor, măsuri precum plasarea sau nu în detenție, subliniază Guardian. Se pare că ședința decisivă va fi duminică.

13:23 Judecătorul Kelly a spus că pandemia a avut un impact enorm asupra vieții oamenilor din Australia și din întreaga lume (în ceea ce privește sănătatea, economia, sănătatea mintală), iar regula vaccinării este o problemă de politici publice.

Această declarație ar putea indica faptul că ar putea să paseze cazul la o instanță federală, spune jurnalista australiană Sarah Danckert.

Kelly ar putea lua o decizie în acest sens în această noapte și ar putea da și dispoziții privind posibila punere în detenție a lui Novak Djokovic.

Avocații guvernului nu renunță la solicitarea de reținere a jucătorului mâine, la 08:00 dimineața, urmând să i se permită să meargă la biroul avocaților săi în cursul zilei de sâmbătă, dar să fie plasat în detenție sâmbătă noapte. Avocații lui Nole cer însă ca acesta să nu fie reținut mâine dimineață pentru că totul se va transforma într-un circ mediatic.

Judecătorul a luat o pauză. Amintim că la Melbourne este mult mai târziu, la ora acestui update fiind ora 22.23.

13:18 Malcolm Knox, editorialist al celor de la The Age, le cere lui Craig Tiley (directorul Australian Open) și conducătorilor Federației de Tenis din Australia să aibă demnitate și să-și prezinte demisiile.

12:55 Dr. Sangeetha Pillai, renumit avocat constituțional în Australia, spune că o întoarcere a cazului în favoarea lui Novak Djokovic (primirea vizei) va fi mult mai dificil de realizat acum decât a fost prima dată, relatează The Age.

12:49 Dacă Novak Djokovic nu va reuși să întoarcă în favoarea sa problema vizei, atunci Australian Open 2022 nu va avea la start campionii din ultimele 12 ediții: Nole (8 titluri), Roger Federer (3) și Stanislas Wawrinka (2014).

12:45 Wood a trecut de argumentele procedurale și a ajuns să susțină că ideea centrală a cazului este că ministrul a avut o decizie "binară": fie rămânerea lui Djokovic la Melbourne, ceea ce ar putea provoca "entuziasm" în comunitatea anti-vaccinistă, fie îndepărtarea forțată a unui om de bună reputație care are o contraindicație medicală.

Wood spune că există o "clară eroare jurisdicțională" de "iraționalitate", în sensul că motivul de "accentuare a sentimentului anti-vaccinist" are ca premisă faptul că Djokovic va avea acest impact doar dacă rămâne în Australia.

"El nu are nicio bază rațională pentru a spune" că rămânerea lui Djokovic ar provoca mai mult sentiment anti-vaccinist, a susținut Wood.

Judecătorul Anthony Kelly, cel care a dat jucătorului dreptate la prima anulare de viză, a condus o audiere în acest caz vineri seară, în Australia (orele prânzului în România).

12:38 Avocatul lui Novak Djokovic, Nick Wood, a declarat în fața judecătorului că dorește să ceară o măsură reparatorie în ceea ce privește decizia de anulare a vizei liderului ATP, un ordin judecătoresc care să împiedice scoaterea sa din Australia și un ordin obligatoriu care să solicite eliberarea sa din detenția pentru imigranți.

Wood a precizat în fața instanței că Djokovic nu a fost încă plasat în detenție pentru imigranți, și că un avocat din partea guvernului australian l-a informat că nu intenționează să-l rețină pe jucător în această seară.

De asemenea, Wood a solicitat un ordin care să împiedice ca Nole (clientul său) să fie intervievat de către oficialii de imigrare sâmbătă dimineața. El a susținut că ar fi mai bine să petreacă timp cu echipa sa de avocați pentru a-și pregăti contestația legală urgentă.

El a spus că "timpul este prețios", având în vedere că Australian Open începe luni.

"Înțelegem că instanța se află sub o presiune considerabilă, nu vreau să adaug la asta, dar, după cum stau lucrurile, domnul Djokovic ar putea fi programat să joace luni seara sau marți seara. Suntem foarte preocupați de faptul că timpul trece", a mai spus avocatul.

12:02 "Nu o să-l lovesc pe Novak când este la pământ. S-a lungit totul prea mult şi nu este bine pentru tenis, nu este bine pentru Australian Open şi nici pentru Novak. Evident, mulţi oameni au criticat de asemenea guvernul aici" - Andy Murray.

11:45 "Toată lumea a greșit și a ieșit un dezastru. Novak (n.r. Djokovic), TA (Federația Australiană de Tenis), Guvernul din statul Victoria, Guvernul Federal.

Ar fi trebuit să fie o regulă dură de intrare în această țară, având în vedere prin ce au trecut oamenii. Vaccineaza-te si vino sa joci la Australian Open, sau, dacă nu, poate ne vedem în 2023. Fără spațiu de manevră" - Darren Cahill pe contul personal de Twitter.

11.25 În această seară, la ora 20:45 (11:45 ora României) va avea loc o audiere în fața judecătorului Anthony Kelly, cel care a decis în favoarea lui Nole la prima anulare a vizei. Audierea, transmisă în direct pe YouTube.

11:23 "Djokovic nu avea ce să caute în Australia, iar cel care a luat hotărârea ca el să plece acasă a procedat corect. Nu uitati că australienii au suferit enorm din cauza restricțiilor din țara lor, iar ceilalți de pe tablou trebuie respectați.

Păi, Nadal e mai fraier? Băiatul ăla de ce a înțeles cum stă treaba și cum e regulamentul, iar Nole s-a încăpățânat? Legea este lege pentru toată lumea. După părerea mea părinții lui Nole au greșit grav cu toate acele declarații. I-au facut mult rău" - llie Năstase, fost lider ATP, pentru Prosport.

11:17 Lui Novak Djokovic i s-a cerut să se prezinte mâine, sâmbătă, la un interviu cu autoritățile de imigrare din Australia, scrie The Age. Departamentul de Afaceri Interne discută în prezent cu avocații jucătorului. Deocamdată, el va rămâne unde se află până la interviu și până la orice acțiune judiciară. Nu este clar când plănuiesc oficialii din domeniul imigrației să îl mute într-o unitate de detenție pentru imigranți.

10:46 Conform BBC, Djokovic nu-și va petrece noaptea în "Hotelul ororilor" (n.r. Hotelul Park), el urmând să se întâlnească sâmbătă dimineața cu oficiali ai departamentului pentru imigrație.

10:39 ”Pleacă fără să faci valuri”. Un important jurnalist australian a ”tradus” mesajul guvernului pentru Novak Djokovic

10:34 Presa de la Antipozi vorbește despre faptul că Nole riscă chiar o interdicție de 3 ani la intrarea în Australia.

10:32 Presa sârbă vorbește despre unul dintre cele mai mari scandaluri sportive ale secolului, anunțând "Vești socante din Australia".

10:14 Jurnaliștii de la skynews.co.au spun că o posibilă scăpare pentru Nole ar putea veni de la faptul că are de acum 11 ani un pașaport diplomatic. Rămâne însă de văzut cât l-ar putea ajuta acest lucru.

10:09Reacția premierului australian: Poporul nostru a făcut multe sacrificii

09:46 Abul Rizvi,fost secretar adjunct al Departamentului de Imigrare din Australia, a explicat la televiziunea ABC ce se va întâmpla în continuare, inclusiv readucerea lui Djokovic în detenție.

"Decizia înseamnă că acum Novak Djokovic trebuie să fie reținut. Presupun că se va întoarce în același hotel de detenție în care a fost anterior. Presupun că avocații săi vor solicita o revizuire judiciară a acestei decizii. Și, instanța va trebui să ia în considerare orice cerere pe care avocații domnului Djokovic o vor face.

Presupun că solicitările vor fi pentru ca Novak Djokovic să fie eliberat într-un fel sau altul, probabil ca judecătorul să-l oblige pe ministru să îl elibereze pe dl Djokovic cu o viză provizorie care să îi permită să joace la Australian Open. Judecătorul va lua în considerare acest lucru și va lua o decizie" - Abul Rizvi, citat de The Guardian.

09:35 Reuters, care citează anumite surse, precizează că Novak Djokovic (alături de echipa sa) analizează în aceste momente opțiunile pe care le are.

Motivația lui Alex Hawke, ministrul imigrației

Într-un comunicat preluat de presa australiană, Alex Hawke (ministrul imigrației) și-a motivat decizia în cazul anulării vizei lui Novak Djokovic.

"Astăzi mi-am exercitat prerogativa, în conformitate cu secțiunea 133C(3) din Legea privind migrația, de a anula viza deținută de domnul Novak Djokovic din motive de sănătate și ordine publică, pe baza faptului că este în interesul public să fac acest lucru", a declarat ministrul imigrației, Alex Hawke, într-un comunicat.

Ce urmează pentru Novak Djokovic după anularea vizei

Abul Rizvi, fost secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Imigrări, a explicat care sunt următorii pași după ce o viză este anulată.

Expert în imigrație, acesta a spus că liderul mondial va fi preluat de bărbați înarmați și în uniforme negre, indiferent de locul unde s-ar afla (chiar și pe terenul de tenis).

Va fi dus într-un centru de detenție al imigranților (a mai fost în "Hotelul ororilor"), acolo unde va rămâne până la soluționarea finală a cazului (discutarea recursului avocaților lui Nole).

Djokovic știa că are Covid-19 când s-a întâlnit cu un jurnalist

Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, că s-a întâlnit cu un jurnalist când ştia că are Covid-19, descriind acest fapt drept o "eroare de judecată".

Liderul ATP a precizat că după ce a primit rezultatul pozitiv a participat, totuşi, la centrul său de tenis din Belgrad, 18 decembrie, la un interviu pentru L’Equipe”, deoarece "s-a simţit obligat" şi "nu a vrut să-l dezamăgească pe jurnalist".

Djokovic a mințit în declarația de călătorie, dar dă vina pe agentul său

Djokovic a mai spus că declaraţia incorectă completată la 1 ianuarie, înainte de călătoria în Australia, "a fost depusă de echipă în numele său”.

"Agentul meu îşi cere sincer scuze pentru greşeala administrativă de a bifa caseta incorectă despre călătoria mea anterioară înainte de a veni în Australia. Aceasta a fost o eroare umană şi cu siguranţă nu deliberată", a adăugat el.

Liderul ATP este încă în vizorul autorităţilor australiene. Acestea reexaminează documentele completate de numărul 1 mondial, nevaccinat şi cu scutire medicală pentru a ajunge la Melbourne.

Potrivit presei australiane, Djokovic ar fi susţinut într-un formular că nu a călătorit în cele 14 zile premergătoare zborului său către Australia. Cu toate acestea, el ar fi părăsit Serbia pentru a se antrena în Spania, în perioada Anului Nou.

S-ar putea să te intereseze pe aceeași temă:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Liga 1
22.11
Nu renunțăFostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin, nu fug nici acum!”
Citește mai mult
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala
22.11
Mircea Lucescu, furios Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor să ne fure munca!”
Citește mai mult
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure munca!”
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial  în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Formula 1
22.11
Calcule în Formula 1Cum poate deveni Max Verstappen campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Citește mai mult
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
22.11
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii
22.11
Dan Udrea Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare. Care e întrebarea legitimă
Citește mai mult
Dan Udrea Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare. Care e întrebarea legitimă
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
22.11
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”
Liga 1
22.11
Regretă că a mers la FCSB Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am greșit foarte mult”
Citește mai mult
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am greșit foarte mult”
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi
22.11
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele! Românca, victorie-fulger și calificare în semifinale la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Citește mai mult
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și calificare în semifinale la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa