Wayne Rooney va fi antrenor-jucător la Derby County, din ianuarie 2020

Wayne Rooney (33 de ani) a semnat, marți, un contract cu echipa Derby County, valabil începând cu 1 ianuarie 2020. Atacantul va fi atât jucător, cât și antrenor al formației din liga a doua engleză, informează Mediafax.

Wayne Rooney la Derby CountyFoto: dcfc.co.uk

În comunicatul emis de către cei de la Derby, marți, se menționează că Rooney își va încheia sezonul la formația DC United, din Statele Unite ale Americii, iar din ianuarie 2020 va deveni antrenor-jucător în liga a doua engleză.

Contractul lui Rooney cu Derby va fi valabil un sezon și jumătate, până în vara anului 2021, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon.

Sezonul trecut, Derby County a fost pregătită de Frank Lampard, care a dus echipa în play-off-ul pentru promovarea în Premier League, iar ulterior a semnat cu Chelsea. În locul acestuia, funcția de manager i-a revenit olandezului Philip Cocu.

Wayne Rooney, care va purta numărul 32 la Derby, este cel mai bun marcator din istoria naționalei Angliei, pentru care a înscris 53 de goluri în 120 de apariții.

Atacantul a scris istorie la Manchester United, unde a evoluat în perioada 2004-2017, a strâns 253 de goluri în 559 de meciuri și a câștigat 18 trofee. În cariera sa, Rooney a mai evoluat la Everton și DC United.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 