Problema învingătorului nu a fost pusă în niciun moment, Roger Federer zburdând încă o dată pe centralul de la Wimbledon. Elvețianul este mult prea grăbit pentru un public londonez care și-ar dori să îi admire magia preț de mai multe momente. Fedex este în turul trei la Wimbledon, după o victorie cu Lukas Lacko (6-4, 6-4, 6-1) venită după o oră și 30 de minute.
Cu un asemenea serviciu (93% puncte câștigate pe primul și 67% pe al doilea), ar fi greu pentru oricine să îi pună probleme lui Federer pe iarba londoneză (16 ași!).
Roger pare din alt film (cel puțin până acum) pentru adversarii săi. Se deplasează incredibil de ușor și îi face pe cei pe care îi întâlnește să pară sparring-partneri de nădejde. Lacko a încercat să țină ritmul, s-a chinuit să rămână aproape de advesar, dar pur și simplu Fedex este prea bun pe această suprafață - doar "aleargă" spre al nouălea titlu, nu?
Singurii au fost spectatorii de pe central, cei care își doresc mereu să-l vadă și mai mult la treabă pe Fedex (victorie după o oră și 30 de minute).
Federer a mai făcut un pas spre obiectivul principal (câștigarea trofeului de la All England Club), iar în următorul meci îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre Ivo Karlovic și Jan-Lennard Struff.
Roger Federer, în meciul cu Lacko:
Ași: 16
Duble greșeli: 0
Puncte câștigate cu primul serviciu: 93%
Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 67%
Puncte câștigate la fileu: 17/21(81%)
Puncte de break câștigate: 4/8(50%)
Puncte de break salvate: Nu a fost cazul
Total puncte câștigate: 90 (60 ale lui Lacko)
Distanță acoperită: 1487,1 metri.
Federer, în turul trei la turneul de casă de la Wimbledon:
How many times have we seen this before?@rogerfederer seals his third round spot at #Wimbledon with a textbook forehand pic.twitter.com/Y6SglG1qJN
— Wimbledon (@Wimbledon) July 4, 2018
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro