Wimbledon: Înfrângeri pe linie miercuri pentru fetele noastre în calificări

Ziua de miercuri nu a fost una bună pentru fetele noastre în calificările de la Wimbledon, toate cele patru fiind eliminate în runda inaugurală (Alexandra Dulgheru, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian și Irina Bara).

Irina BaraFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Irina Bara a fost depășită de Cristina Bucsa în trei seturi, scor 5-7, 6-2, 6-3, după un duel de două ore și 12 minute.

Jaqueline Cristian (153 WTA) a fost învinsă, scor 5-7, 7-6(1), 6-2, de Tereza Smitkova (Cehia, 487 WTA). Duelul a durat două ore și 19 minute.

Alexandra Dulgheru (358 WTA) nu a avut prea mari șanse împotriva jucătoarei Danielle Lao (SUA, 238 WTA), sportiva noastră cedând în două seturi, scor 6-3, 6-1. Meciul a durat 60 de minute.

Gabriela Ruse (199 WTA) a câștigat doar patru game-uri contra Simonei Waltert (Elveția, 240 WTA), scor 6-2, 6-2. Duelul a durat 61 de minute.

  • Pentru participarea în calificări, Alexandra, Gabriela, Jaqueline și Irina vor primi câte 8.500 de lire sterline (10.000 de euro) şi câte două puncte în clasamentul WTA.

De știut:

  • România mai are o singură reprezentantă în calificările de la All England Club: Monica Niculescu se va duela în turul al doilea cu americanca Asia Muhammad (187 WTA).
  • România are 6 sportive acceptate direct pe tabloul principal al Grand Slam-ului londonez: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Țig, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu.

Wimbledon, al treilea Grand Slam al sezonului din tenisul mondial, are loc în perioada 28 iunie - 11 iulie.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

MĂRTURII  „De frică,  fiica mea și-a înghițit voma” + „Altei gimnaste i-au legat brațele și i-au lipit o etichetă cu «Cocoșata de la Notre-Dame»”
Special
28.03

Citește mai mult

Pierdere mare la FCSB  Accidentarea lui Dawa  e mai gravă decât s-a crezut inițial: „Nu numărul de meciuri e problema”
Superliga

„Am ajuns la un acord cu Genoa”    Prima reacție  a lui Nicolae Stanciu despre transferul la echipa lui Dan Șucu: „Sper să pot ajuta”
Stranieri

De ce îl ia Genoa pe Stanciu Analiză GOLAZO.ro. Căpitanul naționalei a avut o carieră ca un montagne russe.  Mereu a revenit după căderi

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
29.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Pierde Barcelona la „masa verde”? Osasuna susține că echipa lui Hansi Flick a încălcat o  regulă FIFA
Campionate

Dani Alves, achitat Fostul fundaș de la Barcelona a scăpat de acuzația de  agresiune sexuală:  „S-a făcut dreptate”

Becali și MM, reclamați Oficialii de la FCSB,  acuzați de rasism  în sesizările ajunse la CNA și CNCD. Derapajul lui Gigi: „Post țigan!”

„Te droghezi?”  Întrebarea care l-a luat pe nepregătite pe  Dean Huijsen,  noul star din defensiva naționalei Spaniei + Răspunsul fundașului