Wimbledon: Irina Begu, în turul doi după ce a fructificat a cincea minge de meci

​Irina Begu (79 WTA) își continuă aventura de la Wimbledon. Sportiva noastră s-a calificat în turul al doilea după ce a trecut în două seturi de americanca Katie Volynets (199 WTA), scor 6-4, 7-5.

Irina BeguFoto: DAVID GRAY / AFP / Profimedia

Begu, care a reușit să revină în ambele seturi (a fost condusă cu 4-2 în primul și cu 4-0 în al doilea), a obținut victoria după ce a fructificat a cincea minge de meci. Meciul a durat o oră și 38 de minute.

În turul următor, Begu se va confrunta cu învingătoarea partidei dintre Petra Martic (Croația, 30 WTA și favorită 26) și Varvara Gracheva (Rusia, 90 WTA). În momentul în care meciul a fost întrerupt din cauza întunericului, sportiva din Rusia conducea cu 7-6(3), 3-4.

Calificarea în turul al doilea îi aduce Irinei un premiu în valoare de 75.000 de lire sterline (87.000 de euro) şi 70 de puncte în clasamentul WTA.

Turneul de la Wimbledon, singurul de Grand Slam anulat în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, se va derula anul acesta în perioada sa tradiţională (28 iunie - 11 iulie). Deţinătorul titlului la masculin este sârbul Novak Djokovic, în timp ce Simona Halep este deţinătoarea trofeului la feminin.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Știri ultima oră

22:13
Șumudică, furios după meci Ce l-a nemulțumit pe antrenorul de la Rapid: „Ce se întâmplă în fotbalul românesc e inacceptabil!”

23:32
„A fost un șoc” Liam Lawson nu înțelege decizia Red Bull de a-l înlocui » Christian Horner: „E oribil, dar uneori trebuie să fii crud”

22:49
Moldovan rupe tăcerea Președintele lui Rapid, detalii despre posibila plecare de la club, după calificarea în semifinalele Cupei României
Moldovan rupe tăcerea Președintele lui Rapid, detalii despre posibila plecare de la club , după calificarea în semifinalele Cupei României
22:01
„Ne-am întors cu altă față” Alex Dobre vrea trofeul, după calificarea în semifinalele Cupei + Declarația zilei: „Niște pușcării”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători

FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca
Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu
Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică
Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Cătălin Tolontan: Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă
Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!
Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Dan Udrea: Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Cristian Munteanu: Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic
Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!
Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce <span>s-a</span> supărat Mircea Lucescu
Lucescu nu mai are răbdare

Remus Răureanu: Lucescu nu mai are răbdare

Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul
Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Cătălin Tolontan: Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Piedone e inchizitorul României?

Dan Udrea: Piedone e inchizitorul României?

A fost doar ghinion?

Silviu Tudor Samuilă: A fost doar ghinion?

Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit

Top stiri din sport

Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
03.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %