​Wimbledon: Kevin Anderson, finalistul ediției precedente, învins în trei seturi de Guido Pella

​​Kevin Anderson, al patrulea favorit și finalistul ediției din 2018 a turneului de la Wimbledon, a fost eliminat în turul al treilea de Guido Pella (favorit 26). Argentinianul s-a impus cu 6-4, 6-3, 7-6(4) și îl va întâlni în optimi pe canadianul Milos Raonic (15).

HotNews.roFoto: Hotnews

Pella l-a oprit la "doar" 14 ași pe uriașul de 2.03 m. În ciuda procentajului de 81% al punctelor câștigate cu primul serviciu, Anderson a pierdut de trei ori la lansare (o dată în primul set, de două ori în al doilea) și a părăsit competiția după un meci de două ore și 34 de minute.

Guido a practicat un joc spectaculos și sigur (a impresionat prin loviturile cu mult efect). Argentinianul a compensat numărul mai mic de lovituri direct câștigătoare (30 față de 40 ale adversarului) prin puținele erori neforțate (13, în timp ce Anderson a făcut 29).

Pella ajunge pentru prima oară în optimile unui Grand Slam. În primul tur de la Wimbledon, argentinianul a trecut de Marius Copil, iar în turul al doilea l-a învins pe italianul Andreas Seppi în decisiv.

Rezultatele înregistrate vineri la Wimbledon:

Milos Raonic (CAN/N.15) vs Reilly Opelka (USA) 7-6 (7/1), 6-2, 6-1

Guido Pella (ARG/N.26) vs Kevin Anderson (RSA/N.4) 6-4, 6-3, 7-6 (7/4)

Roberto Bautista (ESP/N.23) vs Karen Khachanov (RUS/N.10) 6-3, 7-6 (7/3), 6-1

Benoît Paire (FRA/N.28) vs Jirí Veselý (CZE) 5-7, 7-6 (7/5), 6-3, 7-6 (7/2)

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Wimbledon.

Competiția de la "All England Lawn Tennis and Croquet Club" poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport (1, 2 și pe Eurosport Player) și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga