A parut mai uman ca niciodata, iar la capitolul concentrare favoritul numarul unu al ierbii nu a stat deloc bine. Roger Federer a fost eliminat de la Wimbledon inca din sferturi, Tomas Berdych fiind cel care l-a trimis pe rege acasa. A fost 6-4, 3-6, 6-1, 6-4 pentru locul 13 din clasamentul ATP.
Primul set dintre Federer si Berdych a fost echilibrat pana la scorul de 3-3, moment in care Tomas a castigat pe serviciul elvetianului. A fost cheia setului, favoritul numarul 12 impunandu-se cu 6-4 dupa 34 de minute de joc.
Federer da reale semne de revenire in joc in setul doi, unul in care a condus, pe rand, cu 3-0, 4-1 si 5-3 (a facut break-ul la 1-0 pentru el). A servit precis chiar si din al doilea serviciu, in timp ce reverul a produs puncte in momente importante. S-a terminat 6-3 (dupa 37 de minute) pentru favoritul numarul unu, iar Berdych a fost departe de jocul prestat in setul de debut.
Federer incepe sa greseasca lovituri simple, iar Berdych isi impune ritmul. Cehul castiga de doua ori pe serviciul lui Roger, iar setul trei ii revine cu un categoric 6-1 dupa doar 27 de minute.
Lucrurile nu s-au schimbat prea mult pentru elvetian nici in setul patru, unul castigat de Berdych cu 6-4 la capatul a 57 de minute de joc.
Dupa sase victorii la Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007 si 2009), Roger Federer paraseste competitia cu capul plecat si parca mai obosit ca niciodata.
In semifinale s-a calificat si Novak Djokovic, sarbul dispunand de Yen-Hsun Lu (Taiwan) cu scorul de 6-3, 6-2, 6-2.
Tomas Berdych - Roger Federer 6-4, 3-6, 6-1, 6-4
Novak Djokovic - Yen-Hsun Lu 6-3, 6-2, 6-2
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro