Roger Federer a obtinut calificarea in turul doi de la Wimbledon, elvetianul trecand fara mari probleme de Mikhail Kukushkin, din Kazakhstan. A fost 7-6(2), 6-4, 6-2 pentru numarul trei mondial.
Roger FedererFoto: Reuters
Partida dintre Federer si Kukushkin a fost echilibrata doar in primul set (fara break-uri), unul decis in tie-break: a fost 7-2 pentru elvetian.
Urmatoarele doua seturi au fost insa la discretia lui Roger, fostul lider mondial prestand un joc de calitate: a servit ireprosabil, a acoperit foarte bine terenul si a reusit lovituri desprinse parca din manualul de tenis. Dupa 7-6(2), 6-4 si 6-2, Federer merge fara emotii in turul doi.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro